Acest weekend am avut deosebita placere de a-l vizita pe Ionut, care rezideaza in localitatea Kenilworth. Dupa cum bine stie toata lumea, acest orasel cochet din inima Angliei se afla la o aruncatura de bat de orasul nu mai putin celebru Stratford-upon-Avon, locul de bastina al marelui William Shakespeare.
Motivati fiind dar de a da nas in nas cu trecutul faimosului dramaturg, dupa ce am fost cules din gara Coventry (25L biletul dus intors, 1 ora de mers) am purces catre Stratford.
Nu mica ne-a fost surpriza ca dupa ce am platit 3L pe 3 ore de parcare (ce ieftin fata de Londra! o bagatela!) sa gasim pe strada mare a orasului un veritabil targ gastronomic. Nu mai putin de 100 de tonete te ademeneau cu miroase de gratar (fara mici din pacate), paella, carnati precum si alte preparate calde. Spre pierderea localnicilor si turistilor stransi ca la balci, celebrul Kurtos Kalac nu si-a facut simtita aromata prezenta.
Am facut ca niste turisti poze la casa marelui Autor, din toate unghiurile, bineinteles. Am mancat si un carnat care am fost asigurati ca a fost preparat dupa reteta originala a bunicii poetului. Cu cartofi prajiti care pe vremea aia nu se descoperisera, ca deh, tre sa simtim totusi ca traim in zilele noastre. A fost mediocru. Probabil ca bunica lui nu il iubea foarte mult, lucru pe care de altfel il putem intui din lucrarile sale.
Am discutat ceva politica, am refacut traseul normal al unei zile a monstrului sacru al literaturii mondiale. Am trecut pe la farmacia de unde isi lua picaturi de tuse si prin fata hanului (cladire de la 1545) unde nu mai era primit pentru ca facuse o data pipi in hol beat fiind si deh, se mai intampla oricui.
Am baut o cafea Costa, reteta originala W.S. Whatever that means.
Din Stratford am pornit gps-ul (alta inventie recenta care ar fi facut viata mai usoara marelui poet) si am purces catre Birmingham care era doar un biet sat de pescari pe vremea aceea. Orasul ne-a impresionat. La fiecare pas simteam ca calcam (nu stiu ce sa ma mai fac, mereu simt ca nu pot sa evit cacofoniile) pe urmele marelui Bard. Am intrat in Biserica cea Mare la a carei inaugurare marele nostru mestesugar de cuvinte a cuvantat cateva vorbe. Canta foarte frumos la orga si am stat patrunsi cateva momente, savurand una din piesle favorite ale Patrimoniului UNESCO, asa cum i se zicea lui William de catre prietenii sai.
Am mancat la un "all you can eat" cu 5 Lire. "5 lei dai, 5 lei face!" vorba lui Othello.
Dupa masa am savurat o inghetata la cornet. Daca ar fi existat masini de inghetata acum 500 de ani sunt sigur ca si marele William s-ar fi bucurat de acest desert, gurmand cum il stim.
Pe inserat am ajuns acasa unde ne-am uitat la un documentar cu Stalin, Gadaffi si Idi Amin. Nu mi-a placut ca nu s-a mentionat nimic despre Nemuritorul Bardul. Ce pazeste domne BBCul? Chiar asa, ne-am uitat valorile?
A doua zi am hotarat sa continuam periplul istoric si am vizitat orasul Warwick aflat in apropiere. Pe langa faptul ca aici e un castel copie al Casei Poporului, Warwick-ul mai este cunoscut si pentru faptul ca aici obisnuia sa vina in vacantele de vara Billy (cum i se zicea pe vremea ceea), la rude. Aventurile sale din acesata perioada au stat la baza operei In casa bunicilor de Ionel Teodoreanu.
Aici am admirat toate atractiile locale, ba chiar ne-am si murdarit de praf de creta pe bascheti de la evenimentul Color Run care avusese loc in acea dimineata. Putini cunosc ca Color Run (nu am putut evita cacofonia, sa ma scuzati) porneste de la o traditie de pe vremea celebrului William. In acea vreme se obisnuia, dupa cum probabil bine stiti, ca casele (of, iara?) sa fie lipsite de toalete, motiv pentru care oala de noapte se golea pe geam. Asa a aparut traditia oamenilor murdari de diferite pete, care alearga pe o strada, traditie pastrata pana in zilele noastre.
Am facut iar poze, ne-am bucurat de soare, am baut un Pepsi. Ce i-ar fi placut si autorului!
Pe la ora 4 plecam spre gara si la ora 4:20 eram in fata ei de unde imi luam la revedere de la gazda mea primitoare Ionut si de la marele Bard.
Si acum va las, precum marele scrib in oprele sale, in mrejele imaginilor care sper sa va captiveze atentia.
Casa unde s-a nascut marele "local author". Un ghertoi sprijina gardul spargand seminte. Ma simt ca in Bucuresti.
Cand Shakespeare nu e acasa...
Paella ca pe vremea marelui cant-autor
Pe acest pod, Bardul din Stratford a sarutat prima fata si era sa cada pentru prima oara de pe un pod
Aici venea Shakespeare sa dea la peste
Restaurantul unde mergea sa isi ia masa Shakespeare, deschis non-stop de la 1514 toamna
In aceasta cladire moderna se afla scoala unde marele nostru poet a invatat sa scrie si sa citeasca
Nu orsice poarta ci usa casei fetei dramaturgului din Avon unde statea ea si cu barbatul ei
Cand celebrul scriitor lua cate o pauza de creatie, aici venea sa se dreaga cu o palinca si un mititel. Cel mai mult ii placea ca aici era wireless gratuit si bere la metru iar duminica canta formatie de coarde. Ah, si sa nu uit, probabil pe vremea ceea localul se chema altfel.
Precis ca atunci cand venea in vacanta in Birmingham, the Bard of Avon tragea aici pentru concertele de orga si o farama de pace monahala
Un cal asa cum i-ar fi placut si Lebedei din Stratford upon Avon
Probabil una din fabricile de celuloza din Birmingham in care nemuritorul Bard investise cu banii castigati la masa de poker
O floare la mormantul fiicei marelui poet al Angliei
Ionut admirand Sediul Comitetului Central din Birmingham unde faimosul liricist isi lua mesele
Pentru o secunda au crezut ca l-au zarit in multime pe Shakespeare
In Warwick nu prea ii placea mareului maestru datorita faptului ca erau multe masini
In schimb trecea des pe la acest azil de batrani care s-a pastrat pana in zilele noastre unde lasa anonim cosuri cu bunataturi pentru nevoiasi
Paznicul Azilului inca isi mai aminteste de marele William. William obisnuia sa il mangaie pe cap si sa ii aduca zarzare. Odata de Craciun i-a adus si masinuta Hot Wheels, pe care o mai are si acum si pe care am putu-o admira.
Coborand catre Castelul Warwick pe Mill Street, o ultima ramasita a secolului al 16lea. In tineretea sa, pe aceasta strada, Bardul Angliei obisnuia sa se joace de-a v-ati ascunselea cand venea vara sa isi viziteze verisorii ce vietuiau la vila de vis-a-vis.
Acest turn a inspirat secventa de la balcon din Romeo si Julieta
O vedere de ansamblu. La o lectura atenta se poate observa cum marele Strateg a incondeiat perfect aceast edificiu in opera Macbeth a carei actiune se intampla, ati ghicit, la Warwick Castle
Cand nu mai avea balta peste in Avon, marele Pescar obisnuia sa se relaxeze la un pescuit si o baie aici in Warwick
Folosindu-ne de imaginea castelului ca sa ne intregam si noi pe cat posibil in atmosfera operelor Shakespereane
"Cine face ca mine, ca mine sa pateasca". Celebra replica din Hamlet care i-a fost inspirata Poetului de Renume Mondial de acest obiect de tortura medieval
Doi frati intorsi de la premiera celei mai recente piese ale lui Shakespeare. Se vede dupa pasul lor plin de veselie ca le-a priit!
Albastru de Voronet pe aleile parcului din Warwick. Shakespeare ar fi fost mandru de infratirea dintre popoarele noastre!
Dupa cum ar fi constatat celebrul autor care era si foarte sugubat, culmea sportului este "sa concurezi de unul singur si sa iesi pe locul doi"
S-am incalecat pe-o sa,
S-am spus povestea asa;
S-am incalecat pe-o roata,
S-am spus-o toata.
S-am incalecat pe-o capsuna,
Si v-am spus, oameni buni, o mare minciuna!
