La 7 dimineata, la vreo cateva secunde dupa ce a sunat alarma lui Oliver a inceput sa sune telefonul din camera: "Good morning, this is your wake-up call". Uof, sunt treaz deja, nu e nevoie sa-mi reamintesti. Dar nah, nu a fost o intentie rea tinand cont de faptul ca la 8.30 trebuia sa plecam din fata hotelului. Si mai trebuia sa si mancam, sa bagaje, sa check-out, etc.
Nu stiu daca am reusit sa ne tiram chiar la 8.30 dar probabil in jurul acelei ore. In niste ditai jeepurile. Si cand zic ditai, nu aberez; majoritatea din ele au capota la nivelul ochilor mei sau mai sus. Si pot tine pana la 14 oameni. Personal cred ca la baza au fost niste dubite modificate, ca altfel nu-mi explic de unde asemenea monstrozitati. Stai numai sa auda cocalarii de la noi, ca se umple Bucurestiul de asa ceva.
Boti si Super Jeep-ul. Just google Super Jeep; profit!
Ideea era sa ajungem in orasul in care suntem acum (da, recunosc, habar nu am unde naiba suntem), sa ne lasam bagajele la hotel si apoi sa plecam mai departe catre locatia de unde sa ne imbarcam pe ATV-uri. Nu realizez cat am facut pe drum pana aici pentru ca eram pe jumatate paralizat de somn dar pana sa ajungem s-a crapat in sfarsit de ziua. Sau in fine, pe cat de ziua poate fi acilisea. Undeva la vreo ora si ceva de mers. In sfarsit, ne-am lasat bagajele intr-o camera (nu am avut timp sa facem check-in), am mers repede la buda si pe cai, mai departe.
Afara ploua incet dar sigur de cand am plecat de la hotel asa ca ideea de a ma plimba cu un ATV nu-mi suradea mai deloc. Ultima oara cand am verificat, o pereche de blugi nu prea este water-resistent. Si nici restul echipamentului meu nu era mai adecvat. Asa ca eram pregatit sa o dau la intors si sa raman in jeep (care urmau sa se tina dupa coloana de ATV-uri pana la destinatie). Tocmai cand ma frecam mai tare mi-a zis Tina cum ca oamenii astia iti dau si echipament complet, nu doar quad-ul. OK! Asa da!
Iata-ma in sfarsit echipat cum trebuie: cizme de cauciuc, pantaloni cauciucati, geaca cauciucata + casca si manusi water-resistent. Toate, bineinteles, trase peste echipamentul cu care eram deja dotat. Mai putin cizmele. Bocancii mei au ramas in jeep.
Fiind multi doritori de condus, s-a decretat ca vom face cu randul, schimband pasagerul cu soferul. Si am pornit. Ploaia se oprise cand am plecat si dupa aproximativ 10 minute am schimbat locurile si am trecut in spate, sa admir peisajul. Cand eram mai confortabil a inceput sa dea o grindina marunta dar persistenta.
Random fact: sapunul lichid pe care il gasesti in baia oricarui restaurant, spa sau hotel din Islanda este epic.
Scurtul moment inainte de grindina cand am crezut ca s-ar putea insenina. Ne-am inselat
En route
In sir indian
Reintoarcerea la civilizatie. Sau in fine, la undeva unde nu mai esti chiar in salbaticie
Pe masura ce ne-am obisnuit cu ritmul de mers a crescut si viteza cu care ne deplasam. Si asa cum e normal in orice joc, incepi de la nivelele usoare si apoi tot avansezi. Asa si noi: am inceput de la asfalt la drum forestier ca in palma, la drum forestier spart, la zapada, la strabatut paraie, la mers de-a lungul albiei cu apa de jumatate de metru pana la mersul prin stepa vulcanica printre bolovani(nu stiu cum se denumeste un camp intreg presarat doar cu pietre si nisip negru) urmate de nivelul hard, zapada afanata, unde am reusit cu toti sa ne blocam cel putin odata.
La vreo 2, poate chiar 3 ore de la plecare ajungeam la sfarsitul turului nostru unde am luat o masa rece. Pe care nici nu am apucat sa o gatam ca am fost grabiti sa terminam. Vezi doamne ramanem in urma cu programul. Am lasat mancarea neterminata, sucu nebaut si m-am aruncat inapoi in echipament si in frig...ca sa mai astept inca 15 minute pana s-a mobilizat toata lumea. Cct. In fine.
La drumul de intoarcere nu am mai avut sofer de rezerva (s-a sutras intr-un Jeep) asa ca am preluat integral legatura. Intre timp incepuse sa ninga si sa ploua, alternativ. Asta cand nu dadea cu grindina. Si cum era deja tarziu, ghidul nostru a marit ritmul, mancad kilometrii pe paine, cu pretul unor dureri frumoase de spate si de maini Nu are rost sa descriu senzatia unica pe care o incerci cand intri blana intr-o albie de rau, improsti cu apa la 2 metri, si apoi toata apa este aruncata pe tine de vantul care azi a batut cu 70-80 km pe ora. Daca nu am fi avut haine impermeabile nu vreau sa stiu cum ar fi decurs aceasta plimbare. Chiar si asa am degerat.
Reveniti in sfarsit la baza am intrebat de curiozitate ce distanta am strabatut. 105 km, aproximativ, dus intors. Tinand cont si de conditiile in care i-am facut, consider ca am facut level-up la off-road-ing.
Random fact: un ATV este cel mai epic (si practic) mijloc de transport pentru teren accidentat. Am reusit sa batem jeep-urile si la dus si la intors.
Odata ajunsi la hotel nici nu am apucat sa ma extrag din hainele jilave ca a trebuit sa strangem randurile pentru un workshop de vreo 2 ore care m-a supt de ultimele resurse de energie.
Si apoi, la masa. In sfarsit. Care masa s-a petrecut intr-un fel de grajd (cu mirosul de balegar aferent), unde am fost invatati (cel putin cei doritori) sa dansam ca niste cowboys. Personal m-am ocupat mai mult cu niste beri reci si cand a venit in sfarsit mancarea ne-am delectat cu carne de miel prajita, cartofi gratinati si salata. Si sa moara ma-sa, a fost cea mai buna carne pe care am mancat-o vreodata. Indeajuns de buna incat sa-mi mai iau o portie. Deci, concluzia este, ca se poate face si carne de miel care sa nu aiba gust de hoit. Totul e sa ai know-how islandez.
La plecare m-am facut si cu o potcoava vintage moca. Ca doar nu am mancat degeaba intr-un grajd.
