joi, 19 februarie 2015

And that's how the cookie crumbles

Am invatat ceva din toata experienta asta si anume ca urmatoarea mea vacanta trebuie sa fie undeva la un all-inclusive unde sa nu trebuiasca sa mai aud de program, graba si intarzieri. Undeva unde programul oficial sa fie: nu exista nici un program asa ca stai si leneveste.

Acum ca ma gandesc, mai mult ca sigur acesta a fost si motivul pentru care am fost cu curu' in sus in Dubai: mereu tre sa fugi in stanga si in dreapta, sa nu pierzi vremea in camera caci e pacat, sa vezi chestii, sa ajungi la locul X pana in ora Y. Ce vacanta mai e si aia? In cazul de fata e de inteles, nu ai putea face prea multe lucruri in 3 zile fara un pic de organizare si fara un program. Una peste alta, abia astept sa ajung la servici din punctul asta de vedere.

Iar m-am trezit mult prea devreme, iar am facut bagaje cu ochii inchisi pe trei sferturi, iar am mancat pe fuga si ca atare in sictir.

La aproape doua ore dupa ce m-am trezit (pentru ca nu-i asa, nu e indeajuns sa fii la program, tre sa mai fie si intarzieri ca sa te bucuri de faptul ca te-ai grabit degeaba) plecam spre Hestheimar, aceeasi locatie unde in ziua precedenta am luat masa de seara, ca sa ne dam cu calutii. Slava domnului ca patrupedele au fost prietenoase ca si asa m-am c***t pe mine.

Ne-am combinezonat iar in haine anti-ploaie si ni s-a repartizat cate un calut cu care am dat intai ture in jurul unui tarc la pas domol. Din prima secunda mi-am cam dat seama ca asta  nu e un sport pentru mine. Am avut aceeasi senzatie (cel putin in prima faza) cum ca sunt pe o motocicleta care face ce vrea ea si asupra careia am doar un control marginal. Si ca sa fie pachetul complet, singurul punct de sprijin este gaozul personal, ca din scari simteam ca o sa ma duc in orice secunda daca ma las in ele iar saddle horn (nu am idee cum se zice la chestia aia in romana) nu aveam. Probabil astia cu bunici la tara rad si cu curul in secunda asta. N-au decat.

 Brace for impact
Look at my horse, my horse is amazing, look at my horse, it tastes just like raisins

Una peste alta, mi-am dorit sa se termine cat mai repede cam pana in ultima secunda. E drept ca dupa vreo 5 minute (nu ne-am plimbat prea mult oricum) incepusem sa ma obisnuiesc nitel cu zdruncinatul si ritmul sau. Si se zice ca, caii islandezi sunt printre cei ce au cel mai domol mers din lume. Si mai sunt si scundaci. Ma si gandeam cam cat de mult m-as fi distrat sa merg pe un destrier naravas, scapat de sub control. La final ne-a intrebat daca vrem sa ne dam si mai repede. Nu am vrut. Nu pot zice ca nu am fost nitel invidios pe cei carora le-a iesit. Una peste alta, o experienta pe care ma bucur ca am avut-o ca sa stiu ca nu e cazul sa o mai repet vreodata in viata. 

De la caluti am plecat catre un local care se lauda ca are cei mai buni homari din Islanda si posibil din lume. Nu stiu daca chiar asa o fi si nu erau nici foarte mari de felul lor dar in mod sigur au fost cei mai buni pe care i-am mancat eu vreodata. Asa ca pana la urma asta conteaza, nu?

In sfarsit azi a iesit si soarele si am si coborat din mijlocul de transport cat sa fac cateva poze. In rest, am facut numai prin geamul jegos si cu reflexii incat imi venea sa-mi bag picioarele in ele de fotografii. Nu e nimic care se compara cu frustrarea (si supararea) unui fotograf (fie el si amator) care isi da seama ca a ratat niste poze bune sau chiar foarte buna din diverse motive: lipsa de focus, lentilele nepotrivite pentru situatie, reflexiile fututului de geam de la masina, jeg pe lentila si asa mai departe. 

 Bine ca nu se poate zooma pe poza ca altfel se vedea tot jegul de pe geam. !@#$%^&*()
 Poza care-mi place cel mai mult pana acum
 Valuri si nori la capatul lumii
 Again, focus din parti. Ce poti sa faci cand autocarul merge blana?
 Detaliu
Doua lumi. Ba daca vedeti valurile din stanga de pe mijloc, chiar 3 lumi.

Am mancat si am plecat spre Reykjavik unde odata cazati am avut fix o ora libera la dispozitie inainte sa inceapa iar workshop-ul. Ceea ce a insemnat ca am vazut cat am putut din oras pe super fast forward si cam aia a fost.

 Poarta manusilor pierdute
 Ei bravo!
 Culorile vii sunt peste tot. Cred ca e un must-have; daca erau numai blocuri gri ca la noi iti luai gatul rapid la ce vreme este oricum aici o buna parte din an
 Probabil cel mai pozat edificiu din Reykjavic
Si niste case

Workshop, articol, urmaza cina si trezirea la 4 dimineata ca sa plecam la aeroport. Toodles!




Start typing and press Enter to search