Pe la inceputul lui Septembrie am primit unul din deja obisnuitele spamuri cu vacante reduse. Nu ca intentionez sa plec in vreuna din ele (sunt pentru organizare in regim propriu) dar cateodata ma uit din curiozitate sa vad pe unde se mai plimba lumea si care mai sunt scorurile.
Astfel mi-au picat ochii pe o oferta de plimbare cu parapanta, redusa la 130 lei. Auzisem destule chestii bune despre parapanta si cum tot sunt speriat de inaltimi, am decis ca poate fi o cura buna impotriva lor. Sau macar mor incercand sa ma vindec. Oricum, cateva minute mai tarziu dupa ce am dat niste telefoane, s-au decis ca mi se vor alatura in aceasta aventura Sabina si fratele meu personal. Cunoscut si sub denumirea de Nepotul, printre multe altele.
Am achizitionat voucherele si am stabilit contactul cu Victor, cel ce urma sa ne plimbe. Pentru amatorii de senzatii tari, si nu numai, site-ul lui este: http://taxicuparapanta.ro
Problema cea mai mare cand vine vorba de acest sport este vantul sau mai bine zis prezenta si absenta lui. Nu stiam cum sta treaba, dar nici nu aveam idee ca e atat de important, pana ce am ajuns la fata locului si am stat de vorba cu omul. Pe marginea drumului, asteptand o suflare prielnica, am avut ocazia sa aflam cateva secrete ale meseriei si sa gustam niscai carnati de caprioana/mistret/cerb (ca si cum vietatile astea ar creste pe toate drumurile). Luati de la unul din multii tarabagii care inteseaza traseul Rucar-Bran. Nu chiar ieftini, dar macar buni (carnatii, nu tarabagii).
Au trecut aproape 4 saptamani de cand am achizitionat voucherele si pana s-au aliniat astrele si am putut sari. Ba chiar am facut si un drum pana la Rucar sperand ca vantul va tine in cele din urma cu noi, dar nu a fost sa fie. Macar am prins festivalul (sau ce o fi fost el) Ravasitul Oilor de la Bran. Nu vreau sa stiu de ce ii zice asa, dar ma duce cu gandul numai la fapte marete.
Un fel de targ de la Piscani, pentru connoisseuri. Targ care a atras foarte multa lume (aproape imposibil de gasit loc de parcare in localitate) si chiar si mai mult fum de sub gratare. Si de sub ceaune de tocana, bulz, ciorba si alte alea. Pardon. Ceorba.
Ce daca pare certat cu limba romana, pare un tanar prietenos si sensibil
Acum ca tot am fost asa rautacios cu o mica greseala, parca vad ca umplu articolul de perle. Sa fie!
Revenind la prima calatorie la Rucar, a fost "frumos dar nu prea" caci mereu asteptam sa se mai imbuneze vantul. Sau sa apara soarele. Ca atare nu eram in cea mai grozava dispozitie nici unul dintre noi si am plecat acasa cu coada mai mult sau mai putin intre picioare. De aici si titlul articolului.
Macar am prins un apus pe cinste.
Pe repede inainte inca o saptamana. Pe Vineri asa ma suna Victor sa-mi zica ca in weekendul ce urmeaza avea in sfarsit sa fie soare => aerul cald avea sa se ridice => vantul o sa bata inspre panta => parapanta se va putea ridica cu noi. In sfarsit.
Mai increzatori de asta data si incurajati si de vremea insorita am purces iar la drum. Din start a fost o calatorie mai reusita decat precedenta. Doar am luat masa de dimineata la KFC in loc sa ne astamparam foamea cu saraciile de senvisuri de la Viva cu care ne delectasem cu o saptamana in urma. Si nu oriunde, ci la Ploiesti, de unde am cules-o pe Sabinutz.
Pe Valea Prahovei se prezenta un peisaj mirific, totul fiind inca inverzit, cu pete de galben si rosu pe alocuri. Si era un soare de mama mama. Pentru incununarea imaginii, si ninsese putin si firele de iarba se intrezareau pe sub un strat subtire de zapada. Mi-ri-fic!
Pe Valea Prahovei se prezenta un peisaj mirific, totul fiind inca inverzit, cu pete de galben si rosu pe alocuri. Si era un soare de mama mama. Pentru incununarea imaginii, si ninsese putin si firele de iarba se intrezareau pe sub un strat subtire de zapada. Mi-ri-fic!
Si, ce sa vezi si sa nu crezi, vantul batea tare spre panta, Victor era pregatit, noi curajosi.
Cea mai curajoasa a fost Sabina. Sau mai bine zis conjunctura a ajutat-o sa fie. Cat am stat sa fac niste poze si cat nepotu se invartea si el pe acolo, Sabina s-a trezit cu casca pe cap si asa se face ca a sarit prima. Ea care isi dorea sa fie a doua, ca sa nu fie prima sau ultima. A fost un pic emotionata, dar s-a tinut bine. Dupa cum se poate vedea si mai jos:
Acum, daca a sarit o fata inaintea noastra, trebuia si noi sa fim tari. Urmatorul a fost fratele:
Chiar si cu vantul cum trebuie, trebuia sa-ti iei un pic de avant, fugind la vale cu bagajul in spate. Aici, chiar la inceputul alergaturii
In aer
Si asa se face ca a venit si randul meu. Cele aproximativ zece minute de cand incepe sa ti se puna echipamentul si pana prinzi pala ideala de vant ca sa te ridici dureaza foarte mult. Oricum se simt mai mult de 10 minute. Spre deosebire de zbor care pare ca dureaza cateva secunde. Probabil sunt prea multe informatii de asimilat si experienta este foarte inedita. Sau in cazul meu esti prea ocupat sa mori putin cate putin pe interior. Da, sunt un fatalau, recunosc.
Dar macar am supravietuit!
Asta inseamna sa fii la inaltime.
Ieeeee-haaaaaa!
Trebuie sa zic ca senzatia nu este de loc neplacuta. E ca si cum ai sta intr-un scaun. Care intamplator merge prin aer. De fapt, asta a fost partea cea mai neplacuta, ideea ca stau suspendat de o bucata de carpa in aer, coroborata cu frica de inaltime. Zborul in sine nu genereaza senzatii atat de intense. Nu se aude decat vantul vajaind pe langa ureche si bip-ul aparatului care iti zice daca urci sau cobori. Si ocazionalul sfat. Apleca-te tare in dreapta (ca sa ajuti traznaia sa coteasca). Strange picioarele si lasa-te pe spate. Fa si poze de la 90 de grade. Etc, etc.
Contra unei sume, ti se fac si poze si/sau filmare. Cateva din pozele facute se pot vedea si mai sus.
Contra unei sume, ti se fac si poze si/sau filmare. Cateva din pozele facute se pot vedea si mai sus.
Una peste alta senzatia este foarte interesanta, si la primavara trebuie sa repetam experienta. Mai ales ca Victor este un om foarte tare astfel ca dupa ce am mai sarit am mai petrecut cateva ore bune la palavre. Ca tot era soare afara si bine de trait. In timpul asta a mai facut si el un zbor de unul singur. Si a facut si un pic de spectacol, de se stransese lumea ca la urs pe marginea drumului.
De abia pe la 5-6 ne-am indurat sa ne luam la revedere. Ceea ce am si facut. Iar vreo trei ore jumate mai incolo eram acasa. De mentionat cam cat de aglomerat este Duminica seara la intrarea de pe A1. Daca aveti cum sa evitati ultima bucata (poate pe Centura?), nu ezitati.
In loc de final, va las cu adresa site-ului. Poate sariti si voi de aici: http://taxicuparapanta.ro
