Pentru a ajunge in oras aveam
cateva posibilitati: taxi (nu), CAT – City Aeroport Train care era 17 euro dus
intors si facea 16 minute si in cele din urma clasicele autobuze care erau
teoretic cele mai ieftine. Asa ca ne-am pus pe cautat semnele catre autobuze.
Pe care am presupus ca le-am gasit si le-am urmat ascultatori pana ne-am trezit
intr-o parcare acoperita. Mare. Acum ce facem? Ce sa facem, am luat-o la picior
pe acolo pana am gasit o iesire, apoi am vazut in zare niste avioane asa ca am
luat-o la picior taiand alte parcari pana am ajuns la statia de autobuze
(bineinteles la bulan total). Sunt sigur ca semnele nu catre aceasta plimbare
ne trimiteau. Dar nah, sportu’ de dimineata taie greata.
Hop, in autobuz, si
intradevar era mai ieftin decat trenul, la doar 6E drumul. Ocazie cu care am vazut si
noi orasul nitel. Am ajuns la capatul cursei langa Gara de Vest si ne-am
imbarcat in metrou. 2E tura, si cum nu sunt bariere la intrarea in statii (deh,
se bazeaza pe civilizatia oamenilor) nu stiam daca se aplica doar pentru o
bucata de calatorie (pe aceeasi linie) sau pentru cat vrei tu sa mergi
(Schimband linii). Oricum nu aveam decat 4 statii de mers asa ca am scapat. De
la iesire, inca vreo 5 minute pana la hotel. Care hotel, e jmecher. 4 stele
traite din plin. Asta e avantajul de a-ti lua bilet dupa sarbatori, gasesti
oferte avantajoase. A noastra a fost o reducere de 50%, pentru ca sincer nu
ma vedeam platind 400E pentru 8 seri de cazare. 200 suna mult mai bine, nu?
Penta Hotel, rezidenta noastra temporara este undeva in spatele acestei cladiri.
Nu il voi mai descrie, decat voi sublinia ca merita. Sauna, biliard, sala de forta moca
anyone?
Am lasat bagajele in
camera si am fugit. Stam relativ aproape de Karlplatz (in
centru), cam la vreo 15 minute de mers pe jos. In apropiere de noi se gaseste
si Naschmarkt, o mare piata deschisa cu tot felul de bunatati: fructe de mare,
fructe exotice, fructe pur si simplu, samd.
Si
multe restaurante, majoritatea cu specific asiatic. Asta imi aminte de unul de
lucurile pe care le-am observat aici: McDonalds-uri sunt la fiecare colt (mult
mai multe decat la noi), Burger King nu am vazut decat unul (desi Florin
sustine ca a mai vazut doua din autobuz) iar KFC nici unul pana acum si doar
ne-am plimbat ceva. Oare sa nu fie de loc? Si multe, multe restaurante
asiatice, care in general nu sunt axate doar pe o bucatarie ci au de toate:
thai, japanese, chinese, vietnamese.
Frumos
prin centru, extrem de curat si cumva aveam sentinemntul cretin ca peste tot se
vorbeste romana. Masinile cu numar de Romania (una chiar in fata hotelului),
Duster-urile si reclamele la Sandero adaugau la sentimentul ca nu am plecat de
acasa. Ca sa nu mai zic ca la fiecare colt sunt numai marci pe care le stim de
acasa. Exemplu: cladirea de langa hotelul nostru adaposteste la parter o
reprezentanta Rigips. Si un Penny Markt mai la vale. Si Billa. Macar am avut
ocazia de a intra pentru prima oara intr-o Billa, caci acasa nu s-a intamplat.
In
periplul nostru am taiat harta pe o bucata buna si am trecut pe langa:
Opera
din Viena
Catedrala Stefan (Stephansdom)
Si
multe magazinase care de care mai interesante: cu comics-uri (cu sute de
item-uri pentru geeks la care ne-au curs ochii)
Cu
masti de halloween. Magazinul era urias si gaseai orice de la vopseluri,
taieturi si julituri care se lipesc pe piele si se fac sa arate real (ma tentau
niste muscaturi de vampir pentru gat), mustati, peruci, barbi, sute de costume,
palarii, obiecte gen carlig de pirat sau uniforme de Star Trek.
Si
multe multe altele: aparatura veche cum ar fi radio-casetofoane de genul ce se
tineau pe umar de catre rapperi, magnetofoane si aparate de fotografiat cu
burduf; covoare persane care mergeau de la cateva sute de euro si pana la
aproape 10.000, samd.
Cumva
am ajuns si pe la Prater, un parc de distractii cum ai fi putut intalni la
inceput de secol. Adica fara chestii extreme. Dintre atractii functionau doar
roata uriasa, cateva aparaturi de intors stomacul cu capul in jos si karturi.
In care ne-am dat. 3E, 3m.
Si am mers mai departe. Destinatia noastra finala
era Dunarea, care e un pic la mama dracului fata de unde am inceput noi. Cand
am ajuns la un canal al Dunarii am crezut ca eram acolo, desi nu prea se
potrivea. Dunarea ar trebui sa fie ceva destul de mare iar canalul nostru era
cam cat o Dambovita ceva mai lata. O priveala pe harta ne-a aratat ca suntem
naivi si ca mai avem cativa kilometri buni de mers. Asa ca am mai facut niste
poze. Pe marginea canalului o gramada de grafittiuri din care am si pozat cateva pentru Cristi.
Ce
sa o mai lungim, cand am ajuns la Dunare eram rupti de oboseala si pentru un
pachet complet, vantul batea cu avant iar ploicica care ne-a frecat toata ziua
isi continua treaba. 5 minute ploaie, 5 pace si tot asa cam toata ziua. Devine
nitel obositor la un moment dat sa iti tot pui gluga, scoti gluga. Dar macar a
meritat. Dunarea e „mare”. Pun pariu ca nu stia nimeni asta.
Dupa
cateva minute de odinha binemeritata intr-o perioada de pauza a ploii am luat-o
inapoi spre casa sub adapostul intunericului. Overall, am facut vreo 6 ore,
ceea ce nu e prea mult. Pentru cineva care a mai si mers in ultima vreme.
Pentru niste ciuperci de canapea, scaunaristi de meserie si super sportivi ca
noi a fost o provocare. De aceea acum e ora 12 si noi suntem inca in pat.
Florin se uita la televizor in germana iar eu articulez. Dar trebuie sa ne
punem in miscare, mai ales ca trebuie gasit un wi-fi pentru publicare. Nu de
alta, dar aici la hotel internetul e 5.5E pe zi, si chiar nu ma simt asa
dependent de el.
