Din frumoasele obiceiuri
locale as putea mentiona faptul ca ziarele sunt gratis (din start mentalitatea
de roman m-a facut sa cad in greseala; nu sunt gratis), trebuind doar sa bagi o
fisa din bun simt ca sa ti-l ridici. Ceva de genul asta observasem si cand am
fost in SUA. Ca si atunci, ceva imi spune ca la noi nu ar tine vrajeala asta.
Si daca tot suntem la obiceiuri locale, sa mentionez si unul reprobabil. Sunt mai multe sali de pacanele Admiral decat locuri de parcare in Sectorul 3. Si toti stim ca sunt multe locuri!
Dar ma abat de la
subiect. Ne-am invartit pe la aceste palate care intre timp au devenit muzee de
tot soiul, cateva ore bune. Ba intrand pana la casa de bilete sa vedem cum
arata pe dinauntru si spre a ne feri de ploaie, ba belind ochii la toate
statuile, ornamentele si in general opulenta omniprezenta. Am si ajuns la
concluzia logica ca daca iti faci un imperiu si furi de la toate natiile cu
nemiluita, orasul tau va arata jmecher. Altfel nu se prea explica. Noi de ce nu
avem palat langa palat langa palat?
Statuia Mariei Theresa.
Acesta era biblioteca
nationala. Nu stiu daca a fost construita din start ca si biblioteca sau a
devenit intre timp.
Florin, pe calea spre cultura.
Orsicum o dadeam, ploaia
nu contenea. Macar ieri era 5 minute pornita, 5 oprita. Azi, nu. Dupa cateva
ore a devenit obositor si a inceput sa ne intre frigul in oase asa ca am mancat
ceva la repezeala si am fugit in camera dupa ce am postat articolul de ieri. Si
cum altfel, daca nu tot dintr-un Burger King. Ca tot au wireless-ul gratis.
Dar nu ajungem bine inapoi la hotel ca si
primesc un mesaj de la Monika, una din couch-surferitele cu care trebuia sa ne
intalnim zilele astea. Sa ne intalnim intr-o ora inapoi la Karlplatz. Ok. O
tura de sauna rapida urmata de un dus si mai rapid si am iesit inapoi in
frigalau si am taiat-o catre centru.
Ajunsi langa opera ne intalnim
cu Mo care a mai venit cu o amica (al carei nume nu l-am retinut). Ocazie cu care aflam ca sunt amandoua
poloneze si nu austriece si ca stau aici de vreo 8 ani. Indeajuns cat sa stie
orasul, limba si tot ce mai trebuie.
Pentru ca ploaia tot ii
dadea inainte, am intrat undeva sa mai stam de vorba si sa ne incalzim. Undeva
care s-a dovedit a fi un restaurant bar cu specific australian. Nici nu stiam
ca exista asa ceva. Macar ospatarii vorbeau o engleza (chiar daca australiana)
de-ti era mai mare dragul sa comanzi.
Si ce ne-am luat? Am zis
sa incercam niste lacuste prajite cu piure si salata de ceva. Care lacuse n-au
fost de loc rele. Ca si gust aduceau a piele prajita crocanta de pui. Chiar as
fi mancat mai multe decat cele cateva care ni s-au adus. Unde mai pui ca
probabil sunt si sanatoase. Pana la urma, dupa scorpion si lacusta simt ca
momentul in care vom trece la o dieta bazata exclusiv pe insecte nu va fi asa
rau. Numai sa nu te uiti prea adanc in farfurie.
Cel mai distractiv a fost
sa o convingem pe Mo sa le incerce, caci era ingrozita de ele. Apoi au inceput
sa ii placa si ei. Si colegei.
Dupa ce am schimbat tot
felul de informatii (fetele erau extrem de plimbate prin lume si ca atare mai
mare placerea sa le asculti vorbind), din care foarte putine au fost legate de
Viena sau Austria, ne-am facut bagajelul si am pornit-o spre casa si odihna
binemeritata.