Viena e un oras.
Indubitabil, chiar frumos. Nu se compara (parerea mea!) cu Barcelona sau Praga,
dar clar are locurile sale speciale. Si mai ales o tona de castele, ca ajungeau
pentru cateva capitale. Cum deja am batut o mare parte din centru, ieri am
purces sa o luam de la capat si sa ne familiarizam cu orasul apucand alte cai.
Bai si am mers ceva. Ocazie cu care am constatat ca e plin nu doar de castele
dar si de cladiri impozante. Ma si intreb la ce scopuri or fi servit cand au
fost ridicate. De locuit nu par a fi, iar acum cateva sute de ani parca nu erau
atatea multinationale care sa necesite sedii. Cert e ca ne-am invartit vreo 3
ore, descoperind inca o parte buna din harta (cine s-a jucat la viata lui stie
la ce ma refer). Dupa care ne-am returnat la camera pentru un pic de odihna.
Partea cea mai buna pana acum? Nu a plouat. Mare, mare plus.
Karlkirche din Karlplatz (adica biserica Carol)
O cladire random dar impozanta
Pe dupamiaza asa, in
apropiere de inserat am purces iar, evident in alta directie. Cum nu prea ne
folosim de harta decat ca idee generala, pot zice ca suntem familiarizati bine
cu centrul orasului. Dupa o plimbare indelungata am ajuns pe o strada foarte
interesanta. Mariahilfe Strasse, daca nu ma inseala memoria. Ce o face
speciala? Aduce cu Bulevardul Elisabeta, presupunand ca aceasta ar fi curat si
in loc de firmele triste ce il populeaza ar fi intesat doar cu magazine de bun
gust. Trotuarul e mai lat dar partea carosabila are doar o banda pe sens si
oricum, pe inserat fiind deja cand am ajuns, arata spectaculos, cu lumini peste
tot. Si e si semnificativ mai lung. Mai e undeva si spre Stephansdom o strada
pietonala numai cu magazine dar personal o gasesc pe aceasta mult mai draguta.
Poate pentru ca imi aminteste de casa. Fuck knows.
Tot plimbandu-ne pe
aceasta strada am ajuns, spre surprinderea noastra, la gara de Vest. Zic
surprindere pentru ca, dupa cum precizam, calatorim mai mult fara harta. La
bulan, cum se zice in popor. Si e frumos asa. Avand un plan secret, am zis sa
profitam de ocazie si sa intram in gara sa aflam niscai informatii. Gara care
chiar mi-a placut. In primul rand pentru ca e mai mult mall decat gara. Mall
din care ajungi si la peroane, iti iei si bilete, dar pana la urma tot mall.
Ceea ce nu e rau. De cate ori nu stai prin gara frecand menta cand ai putea sa
sticlesti ochii prin niste vitrine colorate? Si oricum, fata de garile mizere
de la noi, ceva de genul asta ar fi chiar o schimbare placuta. Sa ii dau un
mail lu’ dom’Primar, poate ii vin idei?
Bun, am aflat ce era de
aflat si am zis sa scot niste bani de pe card. Primul automat mi-a dat la mumu,
cu un mesaj cretin. Al doilea la fel, dar cu alta poveste, similara. Si al
treilea, si al patrulea. Si al saptelea. Deja ma apucasera spumele, caci stiam
ca aveam bani pe card cand plecasem de acasa iar aici cheltuisem doar cash-ul
pe care il aveam la mine. Si atunci unde naiba sunt banii mei ba aparat de
cacat? Giv mi mai mani iu fak! Sa mai poti de drag?
Nu imi dadeam seama unde
puteau fi euroii mei, si nici digi-pass-ul nu-l aveam la mine ca sa verific.
Asa ca am zis sa caut un ING, care de obicei au si terminalele acelea unde poti
verifica cardul, face tranzactii, etc. Mission Impossible. In centru am luat
strazile la rand, doar doar om gasi vreunul. Nimic si nimic. Asa ca macar am
tras niste poze de noapte si am taiat-o spre casa, nitel iritat. Doar nitel!
In fata este Canalul Dunarii si ditai cladirea Reiffeisen
Ce-mi place la orasul
asta, ca si la mai toate capitalele europene pe care le-am vizitat, inafara de
Bucuresti (si probabil Sofia -- n-am fost, nu stiu) este faptul ca e plin de
magazinase. Multe din ele sunt ciudate de ma si intreb cine intra in ele sa le
faca vanzare. Dar exista si functioneaza ceea ce inseamna ca cineva intra. Ce
am mai vazut ieri: multe ciocolaterii, care de care mai draguta; magazin de
prezervative (casca de pompier ftw!); magazin de ursi de plus de toate marimile
si formele; magazin de briz-brizuri gen inele, cercei, bratari si tot felul de
medalioane si multe, multe concept-store-uri. Sa te tot benoclezi in vitrine.
Cand si unde om vedea si la noi asa ceva...
Facem o scurta pauza de
somn si o luam cu ziua urmatoare, adica azi. Cand am avut o singura misiune, si
anume Schonbrunn (cu umlaut pe O!) Palatul de vara al imparatilor, inca de pe
la 1700 (refacut pe la 1750 dupa ce turcii le-au facut pagube, cautand pamant
si apa). Fiind la doar 4 statii de metrou (sa fi fost totusi 5-6...cine poate
stii) de noi, am zis sa o luam iar la picior sa mai vedem orasul. Ca atare,
pana sa ajungem acolo eram deja rupt in gura. Florin nu, ca cica merge la sala.
Au fost statii lungi, da?
Macar a fost relativ usor
de gasit pentru ca de la hotel nu aveam de facut decat sa urmarim linia de
metrou pana la palat. Cum sa facem asta? Metroul nu e pe sub pamant? Simplu.
Linia ce trece pe langa noi e sub nivelul pamantului dar nu e ingropata. Ca
atare te poti tine dupa ea. Tadaa!
Cam asa arata o statie de metrou, din cele ale liniei descoperite. Classy.
Metroul si canalul de langa. Mai in spate o statie.
Si cateva grafittiuri de pe canal. Cristi, sper ca citesti.
Ce a fost frumos e ca
atunci cand am facut ochi am vazut ca afara ninge ca in basme si pana sa iesim
noi deja se pusese un pic. Pentru o nota de exotism am zis sa mancam la un
restaurant chinezesc all-you-can-eat. Bun bun. Ocazie cu care am putut sa imi
folosesc faramele de chineza pe care le mai aveam la mine. Si tot aici am aflat si ce s-a intamplat cu banii mei, caci am intrat pe net de la restaurant. Au fost retinuti de catre hotel drept garantie. Ar fi trebuit sa stiu.
Intr-un final am ajuns si
la palat. Bineinteles mare, bineinteles cu intrare. Exista mai multe
posibilitati de a-l vizita: tur mic, 10.50E, se viziteaza 22 de camere; tur
mare, 13.50E, 40 de camere; tur mare cu ghid, ceva mai scump. Si mai era si tur
pe la toate atractiile de la Schonbrunn (tot cu umlaut ca nu am pe tastatura)
la 25E. In acesta erau incluse si Tiergarten (adica pe romaneste Zoo), si
muzeul de calesti regale si alte cateva chestii de genul asta. Si inca alte
cateva posibilitati, dar pentru asta s-a inventat internetul. Am zis sa ajungem
la un echilibru asa ca l-am luat pe cel de 13.50E, care, ca si celelalte, are
inclus si ghidul audio.
Aici, pe inserat cand plecam.
Domne, frumos la palat.
Te face sa te gandesti un pic „ce-ar fi fost daca ma nasteam si eu macar un
printisor de-al doilea...” Ce m-a frapat
in schimb a fost camera imparatului Franz Josef care era ceva mai mare decat
sufrageria mea. Bine, sa zic ca dubla. Dar el era imparat. Ca si camera lui de
lucru, era foarte austera si conform pozelor de la fata locului, arata exact ca
pe vremea lui, pana la pozele de pe pereti si pozitia canapelelor. De fapt cam
toate camerele sunt relativ mici tinand cont ca esti intr-un palat, si daca
faci abstractie de stucaturile aurite si mobila somptuasa, as putea zice ca nu
sunt asa impresionante (a 7-a camera la rand mobilata sumar cu aceeasi pereti
albi si stucaturi nu te mai impresioneaza asa tare). Asta lasand la o parte
valoarea lor istorica: aici, camera unde familia regala dejuna impreuna, cu
masa intinsa ca si cum dintr-un moment in altul imparatul urma sa se aseze la ospat;
colo camera unde Mozart a cantat la varsta de 6 ani pentru imparateasa Maria
Theresa; ceva mai incolo camera unde s-a semnat abolirea monarhiei in 1918,
ceea ce a dus la incetarea a 600 de ani de dominatie Habsburgica iar aici patul
in care si-a dat ultima suflare Franz Josef. Unele camere au fost de-a dreptul
spectaculoase, cum ar fi Sala cea mare unde se tineau dineurile de gala (lunga
de 40 de metri) sau sala „in memoriam” pe care imparateasa Maria Theresa a
comandat-o intru amintirea raposatului ei sot si care era placata cu panouri negre
lacuite aduse de la Beijing. Beijing! Poti sa mai zici ceva? Oricum, camerele
sunt multe si diverse si lasand la o parte unele mai comune, arata intr-un mare
fel, mai ales cand ajungi la cele mai speciale (cum era una langa dormitorul
imparatului lambrisata cu lemn de cires si alte briz-brizuri de-ti era mai mare
drag doar sa stai in ea si sa te uiti in jur). As putea sa ii dau inainte pana
maine despre cum arata acest loc, dar nu are rost. Pentru ca trebuie vazut cu
ochii personali. Desi nu era voie, am profitat de un moment de acalmie si am
tras cateva poze pe stil ninja.
Blitz nu am bagat asa ca se vede nitel blurrat.
Am terminat si turul si
am dat o tura si prin curtea din spate, dar inzapezita fiind nu a fost cine
stie ce atractie. Sunt sigur ca vara arata cu totul altfel si ca merita sa
zabovesti cateva ore pe aleile ce se intind in lung si in lat.
Random fact: imparateasa
Maria Theresa avea un anturaj de 1500 de curteni dupa ea atunci cand tragea
vara la palat.
