Din turn in muzeu in avion

E bine cand esti intr-un oras strain sa ai un plan de atac. Daca nu un ghid (pentru ca nu are rost sa exageram), macar o harta cu obiective sau cateva sfaturi prietenesti ar trebui sa ai la tine. Dat fiind faptul ca studiasem problema de acasa, stiam cam ce am putea face azi. Directia Donauturm (Turnul Dunarii).

Turnul se afla pe o insula intre doua brate ale Dunarii, intr-un parc. Pe aceeasi insula se afla si cateva cladiri ale UN si cea mai mare aglomerare de zgarie nori din oras (care nu sunt prea multi). De ajuns se poate ajunge bineinteles cu metroul (care circula pe sub partea carosabila a unuia din poduri), transportul in comun, cu bicicleta sau la pas. Fiind sportisti de felul nostru (dupa cum deja se stie), am luat-o la pas. Am facut cam doua ore de la hotel pana pe insula, traversand Dunarea cu piciorul. O premiera persoanala. Ocazie cu care ne-am aflat si  pe partea corecta a fluviului (cea stanga, cum privim de acasa).

Acel zgarie nor va arata foarte interesant cand va fi gata. Data viitoare o sa ii fac sigur cateva poze.

Intrarea in turn costa 7.40E (la Euromast in Rotterdam era 7E; ai zice ca s-au inteles sa nu-si faca concurenta neloiala). Liftul care te duce pana la 150m  are acoperisul de sticla si esti invitat de catre liftier sa privesti in sus. Fiind luminat (nu ca in aceasta poza fail) se vede pana hat departe. Ocazie cu care m-a luat nitel raul de inaltime.

Era si lumina aprinsa ca sa vezi ce si cum, dar nu am apucat sa ma misc indeajuns de repede

Primul etaj, cel de la 150 de metri este deschis intemperiilor. Tot aici se afla si o platforma de unde vara se poate face bungee-jumping, si care acum, slava Domnului, era stransa. Nu pot sa descriu cat de tare batea vantul, decat ca majoritatea pozelor mi-au iesit miscate din cauza lui. Fiind si frig afara, te taia pana la oscior. De la acest nivel se poate urca pe scari la urmatoarele trei etaje: o cafenea, o tereasa de observatie si in final restaurantul, care se afla la 170 metri.

 Noul cartier de zgarie-nori si cladirile UN

La intoarcere incepea sa se faca intuneric asa ca am apucat sa fac si niste poze mai pe timp de noapte si cam asta a fost ziua.

O poza usor miscata de pe dodul ce traverseaza Dunarea. Turnul se poate observa in stanga

Pentru ieri, ca de obicei, un alt plan se formase deja, si anume sa vizitam muzeul de la Hofburg, palatul de iarna al Habsburgilor. Cand am iesit pe usa afara ningea usurel. Pana am terminat de mancat, ninsoarea s-a oprit si a iesit soarele asa ca ne-am continuat restul plimbarii sub un cer senin, pentru prima oara de cand suntem aici. De balotat am balotat tot la restaurantul chinezesc de care ne-am alipit zilele acestea. E frumos ca deja ne salutam cu ospatarii care au inceput sa ne recunoasca. Nu  ma pot abtine sa nu pun o poza cu desertul pe care l-am servit.

Daca tot era soare am zis sa ne preumblam mai mult, ocazie cu care am vazut o parte a orasului in care nu ajunsesem inca, si anume cea dinspre primarie. Care este cea mai maiestuasa (parte) de pana acum. Sunt de acord ca si razele calduroase au influentat acest impresie cu care am ramas. Strazile sunt mai largi, cladirile si mai mari decat pana acum si sunt foarte multi copaci (probabil ca vara nici nu poti vedea palatele care sunt ca ciupercile dupa ploaie).

 Cladirea Parlamentului. E mult mai mare decat se vede aici

Si nu in ultimul rand, primaria

Si am ajuns si la muzeu. Intrarea este 10,5E de persoana si se viziteaza argintaria, muzeul Sisi (Imparateasa Elizabeta, sotia lui Franz Josef) si camerele regale. La argintarie te ia cu boala. Nu prea ne imaginam cat de mare asa ca la inceput am mers incet, si ne-am oprit si am citit totul ca niste copii cuminti. Sute de servicii de masa, pastrate de pe vremea lui Pazvante, tamacamuri si cate si mai cate. Instrumente despre care nici nu poti intui la ce se folosesc si pentru ce iti trebuiesc (sunt sigur ca poti servi peste si fara paletica speciala pentru apucat pestivorul).
Aici se pot admira seturi formate din mii de piese, multe din arginit suflate cu aur (alpaca cum ii ziceau ei). Unul din ele care a fost prada de razboi si care a apartinut lui Napoleon avea peste 4500 de piese si cantarea peste o tona.

Asa se aranjeaza masa atunci cand se primesc vizite ale unor capete incoronate sau presedinti. Servetelul impaturit imperial este o traditie veche de sute de ani, pastrata cu sfintenie. Se zice ca metoda de infasurare se transmite numai oral si doar cativa oameni o stiu. Momentan ar fi doar doi oameni partasi la secretul impaturirii.

Dupa servicii de masa si tacamuri cat pentru cateva vieti se trece la muzeul Sisi. Peste aceasta bucata am trecut relativ repede, fiind si inghesuiala foarte mare si am ajuns la apartamentele imperiale. Care, dupa ce am vazut Schonbrunn-ul, nu ne-au mai dat pe spate fiind realizate cam in aceeasi maniera. Aici nu am mai apucat sa fac vreo poza, fiind foarte aglomerat si mai ales interzis.

Pe seara ne-am intalnit cu Andrea (cu un singur e), o foarte simpatica austriaca. Nefiind nici ea din Viena ci undeva din Styria de Sud (daca am retinut bine). Am stat de vorba si am trecut prin cateva baruri si nici nu ne-am dat seama cand a trecut de miezul noptii. Ocazie cu care am vazut o alta parte a Vienei, si anume cea pusa pe petrecut. Atmosfera aducea cu cea din centrul vechi, tineri invartindu-se in toate directiile, multi cu cutia de bere in mana (caci aici e ok).

Usor abtiguiti am plecat spre casa si astfel s-a sfarsit alta zi glorioasa.