Orase pe apa si alte alea

Ca sa nu ramana repetent si anul acesta (a se citi: ca sa nu sparga banii aiurea si azi), Edi si cu Adi s-au hotarat  sa isi scoata personalitatile din oras si sa viziteze unul din orasele pe apa care sunt la moda in jurul Shanhaiului. Oricum Christine ne zisese cu o seara inainte ca daca l-ai vazut pe unul din ele le-ai vazut pe toate asa ca am ales unul care (cel putin pe harta) parea mai aproape de oras.

Iar s-a facut 10 jumate pana am parasit camera, iar ne-am invartit incet in directia dorita ba verificand harta, ba cautand ceva de mancare. Restaurantul in care am intrat avea doar meniuri in chineza (normal daca stai sa te gandesti, stiu relativ putine restaurante in Bucuresti cu meniul si in engleza, si chiar si mai putine care sa aiba si poze) dar pe perete am vazut niste poze cu pachetele de primavara si niste dumplings. Fie, mergem pe aceasta varianta, ca oricum e mai bine decat sa faci foamea:

Dumplings-urile cu carne care se baga in otet (farfuriuta de langa). Nu sunt asa spectaculoase cum v-ati imagina. Pachetelele de primavara ce le-au urmat erau foarte diferite de cele de cu o zi inainte, si ca atare nu mai aduceau cu cele de la Wu Xing. Acum ma si intreb, care din cele pe care le-am incercat pana acum sunt cele „originale”?

Pe jumatate satui am plecat si de aici, cautand statia de autobuz, despre care stiam ca se afla inspre People’s Square. De asemenea stiam si la intersectia caror strazi, doar ca toate hartile oraselor prin care am fost pana acum sunt incomplete, datorita faptului ca orasele sunt enorme, si nu pot trece fiecare straduta, deci stiam decat directia aproximativa (Shanghai-ul are singur cat toata populatia Romaniei la un loc, 23 mil. E o idee care nu isi poate face loc in capul meu: daca ai lua toti oamenii din tara, toate babele de la tara, toti sugarii, pe cei din Vascauti, Afumati, Pitesti, Suceava, Tulcea, Miroslavele, Capra, samd. ai putea sa ii vari pe toti in acest oras. The mind boggles).

Pe drum am gasit piata de insecte, pesti si alte alea. O reala incantare, mai ales coliviile in care tin insectele (mari cat un deget si cu aspect dezgustator, bineinteles) ce se apuca sa vajaie ca psihopatele (nu stiu daca am pomenit de ele pana acum, sunt niste insecte care functioneaza in felul urmator: acum e liniste, acum sunt 100 de decibeli de scartait dubios, acum e iar liniste, ca si cum ar avea buton de on/off; le-am intalnit peste tot incepand de la Beijing, pana in Chengdu si acum aici).

Alte insectoide, cat se poate de vii.

Mai alaturi un borcan cu broaste colorate. WTF? Stiu ca arata oarescum din plastic, dar sunt cat se poate de vii.

Avand denumirea strazilor notata pe foaie si harta in fata, pana la urma am reusit sa le gasesc, si sa ne urcam in autobuz. 12 Y de persoana, iar autobuzul era ceva numit fast-bus; dupa cum se va dovedi ulterior, asta insemna ca nu opreste in alte statii, decat la destinatie. Bun asa.

Pe sosele suspendate printre blocuri, rampe si alte asemenea elemente transportatoare, am purces la a strabate Shanghai-ul catre vest spre orasul antic Zhujiajiao (Sugeagea e cel mai bun mod in care am reusit sa pronunt).

De pe drum se intrezareau tot felul de constructii impunatoare. Dupa aproximativ o ora, ajungeam si in Sugea-gea si in stil caracteristic, am pornit-o in directia opusa partii in care trebuia sa ajungem, ceea ce a insemnat ca ne-am invartit cam vreo ora prin soare mistuitor. Pana  la urma am gasit si ce cautam. Cateva constatari rapide: multe din barci sunt facute din beton-armat, si cu toate astea nu se scufunda, ba chiar par a functiona okay. Ce fel de magie este asta?

Se vede clar armatura betonului. Barca de pe fundal e facuta din acelasi material.

Primul podulet, ocazie de pozat.

Si Adi, pozat in directia opusa.

In sfarsit un orasel care arata, daca nu chiar antic, oricum mai vechi de 10-15 ani (si ma refer aici la strada JinLi din Chengdu sau alte asemenea locatii turistice, care sunt frumoase dar prea lucioase, prea a decor de Holywood).

In rest, aceleasi tarabe, vanzand aceleasi lucruri cu care ne-am obisnuit, cu adaugirea unor noi feluri de mancare (daca le pot zice asa), care aratau tentant dar nu prea:

Prin centrul oraselului, alei mergand pe marginea apei, brodate pe de o parte cu magazinase, poduri si barcagii.

Poza facuta dintr-o curte.

Random fact: Un alt eveniment la care sa te intrebi care sunt sansele s-a intamplat ieri (doar ca am uitat sa scriu despre el). Intr-un magazin din Shanghai Science and Tehnology Museum Market ne-am reintalnit cu doi tineri din Danemarca cu care am stat si ne-am conversat cand eram sus pe muntele Emei. Noi coboram, ei urcau si s-au asezat la aceeasi masa cu noi intr-o mica bodeguta unde am mancat impreuna niste noodles. De asta data distanta intre locatii este de aproape 3000 Km si o saptamana jumate dupa. Acum, care mai sunt sansele?!?

Sir Slapi si barcagii (au doar o vasla pe care o misca cu aceleasi miscari cu care un peste da din coada).

O mica Venetie locala, dar mai ieftina.

Pe aici ne-am mai plimbat cateva ore, dar nu prea mult caci doream sa ne intoarcem in Shanghai pentru a ne intalni cu alta couch-suferita, cu care nu apucasem inca sa ne vedem. La intoarcere am fost indrumati in alt autobuz, care din pacate nu mai era din cel rapid. Pe langa ca a mers aproape o ora fara sa vedem picior de oras (banuiesc ca s-a invartit pe centura sau ceva de genul), am ajuns inapoi la fix pentru ora de varf si traffic-jam-uri. Drept sa spun, desi ei se plang de trafic nu mi s-a parut mai rau decat in Bucuresti la ora 6 seara, caci a reusit sa ajunga de la periferie in centru in aproximativ 45 de minute. Ce-i drept au fost stopuri la care s-a stat si cateva minute, dar ma asteptam sa fie mai rau.

Orasul intreg este strabatut de autostrazi suspendate, care se intretaie ca niste serpi de beton, acoperind cerul. Am vazut locuri in care nodurile erau si pe 3 nivele.

In mod neceremonios, am fost varsati undeva in apropiere de centru (desi nu stiam unde), oricum in alta parte decat de unde luasem autobuzul la pranz. Hamesiti fiind am tras la prima carciumioara care ne-a iesit in fata, unde din fericire aveau si poze in meniu.

De la stanga la dreapta, in ordinea numerelor de pe tricou: pui cu castane, pastaile pe care le iubim cu pasiune si porcul gen „pui shanghai” al lui Adi, evident cu oase (caci altfel nu e amuzant). Apa din pahar este, evident, fierbinte. Noroc ca berea e rece macar.

Fun fact: am intrebat, se pare ca lumea nu a auzit de „pui shanghai” aici in Shanghai. Sau mai degraba au auzit, dar la ei se prepara altfel, fara prajeala, si nu dat prin ou si faina ca la noi. Practic e alt fel de mancare. Ma intreb de unde si pana unde puiul ala de la noi a ajuns sa poarte denumirea asta.

Dupa masa am plecat catre metrou (am avut timp sa ma uit pe harta indelung ca sa-mi dau seama unde naiba ne aflam), dar nu banuiam unde vom iesi (stiam doar numele statiei). Am iesit fix langa desfacatorul de bere, cat sa ramanem cu gura cascata.

Shanghai World Financial Center, Jinmao Building si Shanghai Tower (WIP). Cand acesta din urma va fi gata va fi cel mai mare din China si al doilea din lume dupa Burj el Califa din Dubai. Sper sa il vad si dupa ce va fi gata.

Cam asa va arata cand va fi terminat.

Bund-ul vazut de pe partea cealalta.

Cu domnisoara nu am petrecut foarte mult timp, caci ne-am intalnit pe la 8 seara, si la 10 si ceva trebuia sa prindem metroul inapoi spre casa. Ne-am invartit cat sa vedem cladirile, Bund-ul si apoi am fost intr-un mall sa luam un desert caci eram cu totii satui. Asa ca am fost la o cofetarie cu preturi de Bamboo (21 lei o prajiturica cat sa pui pe un dintisor). Cum ea insista sa plateasca (aceeasi ospitalitate chineza in actiune), am cautat si noi sa luam ce e mai ieftin. Asta s-a dovedit a fi inghetata, la doar 20Y portia (12 lei).

Tiramisu pentru toti 3.

In timp ce leorpaiam la inghetata, Adi a auzit la radio o melodie romaneasca. A fost pentru a doua oara cand ceva de genul asta ni s-a intamplat de cand suntem aici. Din pacate nu stiu cine sau ce canta, dar oricum era ceva cu „iubirea ta, ochii tai...” deci nu prea conteaza. Oricum...care sunt sansele?

 

Inainte de despartire, am rugat pe cineva sa ne faca o poza in statia de metrou.