sâmbătă, 18 august 2012

Marele zi...bla bla bla

Pentru azi aveam in plan sa mergem la marele zid. Cu o zi inainte, Adi stabilise contactul cu una din couch-surf-eritele cu care nu apucasem sa ne vedem prima oara cand am fost in Beijing. Astfel am aflat ca e mai convenabil sa luam trenul decat sa stam la autobuz sau sa luam un tur organizat. Zis si facut, la ora 8 eram in statia de metrou de langa hostel, pentru a ne intalni cu ea. Sunny pe numele ei, dar foarte baietoasa, si nu foarte pe aceeasi lungime de unda cu noi. Nici engleza nu ii era prea de invidiat, dar calul de dar nu se cauta la dinti. Impreuna am purces via metrou catre Gara de Nord a Beijingului, spre a lua un tren catre destinatie.


La iesirea de la metrou se gaseau niste cladiri pe care Adi pretexta ca le stie de dinainte. Ce ti-e si cu arhitectii astia.

La coada la bilete am constatat (sau mai bine zis domnisoara a constatat) ca urmatorul tren nu este pe la 9 asa cum speram noi (era 9 fara 20 cand ne-am pus la coada) ci de abia la 10.57. Intre timp a aparut si un chinez care ne-a vandut biletele lui, caci nu avea de gand sa astepte doua ore in gara. Din fericire Sunny fiind de la fata locului a putut verifica usor ca biletele sunt in regula, asa ca le-am cumparat fara sa mai stam la coada. 6Y de persoana, adica 3,6 lei; o suma foarte decenta.

Oricum, fiind un altfel de tren fata de cele normale, nu aveai loc pe scaun, functionand regula primului venit primului servit. Chinezii se pusesera la coada cu o ora jumate inainte de plecarea trenului, pentru a fi siguri ca prind loc pe scaune. Matematic vorbind o idee proasta: de ce sa stai 1.30 ore in picioare la coada, pentru a sta jos la un drum de o ora si un pic? Cand mai era cam jumatate de ora pana la plecarea trenului, impinsi de la spate de Sunny ne-am pus si noi la coada. Cum s-au deschis usile de acces catre peron, toata lumea a inceput sa se imbulzeasca (tot comentez eu despre chinezi, dar simt ca si meltenii de la noi ar fi facut la fel) si apoi a urmat un galop foarte distractiv catre garnitura de tren care era asezata la mama dracului (peronul era atat de lung ca de abia vedeai unde se termina). Uff, macar am prins locuri jos.



Fuga catre tren. E cel care se zareste in zare. Cred ca de aia sunt chinezii asa slabuti, fac mult sport.

Trenul a facut nitel peste o ora si zece minute, la o distanta de aproximativ 80km. Dupa ce iesi din oras (adica cam dupa jumatate de ora de mers) urmeaza o portiune mai cu sate si campuri si apoi incep muntii si dealurile de-a lungul carora suntem obisnuiti sa vedem marele zid serpuind (in pozele si vederile atat de familiare).


Muntii vazuti din tren.

Desi am incercat sa ii explicam duduii ca ar fi marfa sa mergem in alta parte decat la Badaling, cea mai turistica portiune a zidului (si aparent, refacuta recent si nu originala), ne-am trezit in gara Badaling. Fuck it, merge si asa acum. Intr-un KFC local ne-am intalnit cu o prietena de-a ei, care nici ea nu mersese vreodata la zid (Sunny s-a oferit sa mearga cu noi caci nu vizitase inca zidul; cati dintre noi am fost sa vedem Casa Poporului, daca o luam asa?).

Fetele ne-au propus sa gustam ceva inainte de a urca, dar eu si cu tovarasul am zis ca nu are rost sa bagam KFC, ci mai bine sa incercam ceva local, daca tot suntem in China. Proasta idee. Restaurantul la care am fost (mai bine spus cantina, caci prin restaurant se intelege ceva mai ales) avea niste preturi exorbitante pentru niste laturi fara gust (sau cu gust naspa). Din pacate nu aveai cum sa constati asta decat dupa ce comandai, caci in poze preparatele aratau decent. Din nou sindromul asta atat de drag si noua romanilor de a taxa mult pentru niste mizerii, doar pentru ca chitimia ta infecta se afla intr-o zina turistica (asa cum se intampla in Vama). Am jurat ca daca patesc asa ceva cand ma intorc in tara sa plec fara sa mai platesc. Ei nu fac eforturi sa ma trateze uman, eu nu voi mai face eforturi financiare. Corect?


Laturile. Poate arata decent dar au fost absolut degeaba si scumpe.


Drumul catre intare.

Tuspatru ne-am indreptat in mars catre intrare, cu burtile partial umplute de mizeriile servite. Intrare care a fost neasteptat de ieftina. De altfel a fost prima atractie mai importanta din China cu o taxa de intrare asa de mica: doar 45 de Y. Mai sa nu ne vina sa credem. Tinand cont ca tururile taxau in general intre 180 si 300 pentru Marele Zid, am facut o economie substantiala (dar cum China nu iarta si nu uita, a avut grija sa ne scoata banii mai apoi pe alta parte).


Garoii de serviciu.


Mai multi turisti decat zid. Si nici macar nu era weekend.

Pe ziduri tot era trecut: ”Vedeti ca e panta abrupta, urcati usurel”, dar bineinteles ca nu am luat in consideratie astfel de sfaturi pentru pensionari. Cel putin pana nu am ajuns pe zid. Care dupa cativa metri mai blanzi, incepe sa urce pieptis pe coama dealului. Atat de abrupt incat dupa o seama de pasi simteam cum alunec din slapi (de ce nu m-o fi dus si pe mine capul sa imi iau adidasii?) asa incat a trebuit sa renunt la ei pentru a nu-mi rupe gatul. Astfel am bifat a doua oara cand am mers in picioarele goale prin China (si pe marele zid, nu asa oricum; se compara?).


La inceputul ascensiunii. Se vede logo-ul Ray Ban, Ralph Lauren, Tag Heuer si Tommy Hilfiger? Colectia vara, 2012.

Prin vederi si pozele clasice zidul se vede intradevar in panta, catarandu-se curajos pe dealuri, dar pana nu esti acolo, nu iti dai seama cat de abrupt peste de fapt. Au fost portiuni in care urcarea era aproape verticala si treptele inalte de 30-40 sau chiar 50 cm. Adi si cu fetele mai putin caliti rasuflau ca dupa asediul Troiei; eu sufeream din cauza prostiei mele care ma forta sa merg in picioarele goale.

Din pacate vremea era destul de cetoasa (si a devenit chiar si mai si dupa ce am ajuns) astfel incat zareai cu greu desfasurarea zidului pe celelalte culmi. Inainte sa ne dam seama ce se intampla, am inceput sa zarim locul de placare pierdut in ceata, si mult, mult mai jos decat eram noi. Iar urcusul continua mereu. Noroc ca exista balustrade de care sa te tii, ca altfel de mult imi rupeam gatul. Desi nu aveam cum sa cad de pe zid, numai privind de unde am plecat si ma lua raul de inaltime.


Cum nu prea se vedea mare lucru, si nu simteam nevoia sa facem sport doar de dragul de a alerga pe dealuri, dupa o vreme am decis sa ne intoarcem. Coborarea a fost chiar mai grea, pentru ca zareai in fata haul. Cateodata podeaua disparea la 20-25m de sub ochii tai sub inclinarea pantei, incat pareai ca mergi spre o cadere.


Nu stiu daca din poza se subintelege cat de abrupta e panta, dar aveam locuri in care simteam ca o iau la vale (mai ales fara bascheti, fimi-ar capul prost de ras sa-mi fie).


Portiunea cea mai abrupta. Din nou pozele nu reusesc sa redea sentimentul de a fi acolo si a simti ca vei cadea in cap.


Mama a doi puradei, deci MILFa. Oricum tara asta exceleaza in milfe si dudui cu forme extrem de armonioase (dupa cum s-a observat si din posturile precedente). Ce-i drept nu sunt toate dragute, si rasul la subrat este mai degraba regula decat exceptia (Y U C K ! ! ! nimic nu omoara filmele pe care le tragi in cap mai repede decat sa vezi parul buclucas inflorind acolo nu unde ar trebui sa fie). Nici cu unghiile nu-s prea atente, multe avand oja racaita pe 3 sferturi (moartea pasiunii numarul 2). Oricum nu vezi celulita sau pitipoance, deci tara e ideala pentru benoclat (mai ales ca inca nu se taxeaza)


Dintre pozele cu Adi am ales-o pe cea care continea cei mai multi sani.

La intoarcere am luat acelasi tren de 6Y, doar ca de asta data nu am mai prins loc pe scaune si am stat in picioare o ora si zece, plus cele 15 minute pana a plecat trenul. Oricum suntem tineri si fortosi, mai tre sa facem si miscare.

Inapoi in localitate, venise vremea sa mancam ceva mai decent, asa inact ne-am lasat ghidati de fete catre un restaurant (prin nimic spectaculos), unde am lasat cea mai mare nota de plata de pana acum 270 Y, adica vreo 160 lei. Pana si la restaurantul de fite din mall in Chengdu nosta  fost de 190. Nu stiu ce naiba o fi costat atat, decat poate crabii (sau ce or fi fost ei), caci in rest preparatele erau relativ ieftine in meniu. Cum ziceam mai devreme, spiritul Chinei a simtit ca am scapat ieftin de dimineata (cum doar 57 Y de persoana cand un tur costa 200?!?) si s-a razbunat. Scarbiti de nota platita (mai ales ca stim ce am comandat, si nu costa atat dar asta e) am decis sa purcedem spre hostel ca sa nu mai spargem bani.  Fix acum la final au inceput sa curga mizeriile de genul asta, ca sa ne lase un gust bun in gura si sa avem mai mult chef sa revenim acasa. 


Daca ma intrebi pe mine chestia asta nu face 270. Poate 120 cu indulgenta..




Start typing and press Enter to search