Sumele sunt dupa cum urmeaza: 90 Y, adica 54 de lei pentru autobuz pana in apropierea varfului, 90 de lei intrarea pe munte (da pe munte! Iti trebuie bilet de intrare ca sa vizitezi un munte. Deja mi se pare tupeu. 90 lei, ca sa intru in Predeal, si asta fara intrarile la temple, care sunt alti bani, alta distractie. Si lumea se oftica de taxa aia de cacat de la intrarea in Mamaia...) si inca 40 de lei telecabina (doar la urcat. Inca pe atat pentru coborat) intre statia de autobuze si varf.
In fine, o data in viata esti in Emei si te urci pe muntele sacru, deci fie. M-am pus la coada la bilete de autobuz, timp in care Adi s-a dus sa isi ia un stick pentru aparat. Si aici s-a intamplat ce ma temeam ca se va intampla. Stateam la coada, urma randul meu si apoi cardul de chinezi s-a bagat in fata, din toate directiile, impingand bani catre vanzatoare, ca si cum nu as fi fost acolo. Am inceput si eu sa ii injur copios in romana, nu ca ar fi ajutat la ceva, caci isi vedeau mai departe de biletele lor, nebagandu-ma in seama. Cateodata iti vine sa ii iei pe toti, sa ii legi la un loc si sa le dai foc. E incredibil cum oamenii astia pot fi pe de o parte atat de amabili (incat sa iti ofere pensionarii locul in autobuz si soferul sa isi aminteasca sa te informeze ca ai ajuns la statia la care doreai) si pe de alta parte atat de nesimtiti incat sa se bage in fata ta ca si cum tu nu asteptai la aceeasi coada, sa scuipe pe jos, sa se baseasca, sa fumeze in sala de asteptare, sa intre in tine ca si cum ai fi invizibil si evident sa nu isi ceara scuze sau sa vorbeasca in gura mare ca pe maidan (si nici nu vreau sa incep iar cu stilul de condus care ma baga in boala fara ca macar sa fiu participant la trafic).
Intre Emei si statia terminus de autobuze sunt 52 de km, iar statia se afla pe la vreo 2500m altitudine. Pe drum serpentine, mai un rau, mai un hau, mai o cascada.
Drumul a durat cam doua ore jumate, cu pauza de achizitionat biletele de intrare pe munte. Acolo sus este deja ceata (mai bine spus nori) si racoare. Indicatoare mai sunt si in engleza, deci te-ai putea orienta cat de cat.
In drum spre telecabina (e de urcat la vreo 15 minute, si aerul e rarefiat incat dupa cativa zeci de metri deja ma lua durerea de cap) am intalnit si haite de macaci, agresivi si enervanti, ca o varianta mai mica si mai paroasa a chinezilor. Unul chiar m-a ciupit de mana, noroc ca aveam hanoracul caci animalicul nu s-a sfiit sa ii dea la ura.
Mi-ar fi placut sa ma intretin mai mult cu ei dar Adi era pe fuga (nu am vazut maimute decat la zoo).
Si am ajuns si la telecabina, al carei traseu are 1164 de metri, fara vreun stalp de sustinere (simteam cum de drag mi se inmoaie picioarele in timp ce citeam placuta bilingva cu aceste informatii – am rau de inaltime). Din fericire pentru mine era nor si iar nor deci cand s-a pus in miscare (nu a facut mai mult de un minut de jos pana sus; nici macar timp indeajuns incat sa ma ia panica) nu se vedea nimic decat alb. Bestia tinea 100 de oameni si se misca foarte rapid, trecand razand pe deasupra varfurilor copacilor (se mai vedeau din cand in cand dedesubt).
De la statia de sus mai erau de mers cam 15 minute pana la The Golden Summit, unde se afla o statuie gigantica a lui Buddha, aurita. Templul din spatele ei este tot aurit.
Stiu ca in poze nu pare asa mare, dar are in jur de 50 m inaltime incat iti sucesti gatul uitandu-te in sus la ea. Prin comparatie, un bloc de 10 etaje are cam 30 de metri.
Elefanteii de la baza lui Buddha.
Turistii (de fapt, de ce sa nu fim sinceri, turistele) iar s-au inghesuit sa faca poze cu noi. E bine sa fii vedeta.
Templul aurit din spatele statuii gigantice (unde se poate observa ca neonzazistii ar fi chititi rau pe budism, caci sunt zvastici peste tot; pana si Buddha are zvastica pe piept. Stiu ca nu Hitler a inventat semnul, si ca aici se foloseste de mii de ani, dar ca si european nazismul este cam singurul lucru cu care asociem acest simbol).
Alti turisti doritori de poze.
Nu stiu ce reprezinta acele urne de la baza statuii.
La plecare, un calugar budist patruns de importanta momentului (nu ca noi).
La coborare am luat-o pe jos, ca sa mai economisim niste bani. Drumul a durat cam o ora jumatate, fara pauzele de rigoare, un nou prilej cu care sa constatam ca suntem niste pensionari obositi.
Scara care ducea pana la telecabina, jos.
Tot aici puteai intalnit carausi care contra unei sume (nu vreau sa stiu cat de mare sau mica) te carau in spate pe trepte. Sincer, chiar daca as fi fost rupt de oboseala as fi preferat sa merg decat sa ma las carat de catre cineva, ca de un sclav. Pur si simplu mi se pare prea exagerat.
La intoarcere catre casa, am petrecut vreo doua ore in autocar deoarece s-a intamplat un accident pe drum. Ne-am ingrijorat sa nu fi fost ceva grav, dar cand am vazut masinile recuperate de la locul accidentului ne-a trecut. De abia daca erau un pic tamponate. Dar asta nu a insemnat ca am zabovit mai putin si in total a durat aproape 4 ore jumatate de sus pana jos.
