Iar statie de autobuz, iar bagaciosi in fata la coada (nu mai trece mult si cineva o sa isi ia o bucata, ori la coada ori in trafic), iar doua ore si ceva in autobuz unde unu mai scuipa pe jos, altul asculta manele chinezesti la telefon si asa mai departe. Deja ma gandesc cu drag la taranii de Auchan, cu manierele lor alese si retarzii din trafic. Ce sa mai, gentlemani prin comparatie.
Finalmente, inapoi in Chengdu, unde am mai zabovit ceva (adica pana pe la 7) in incercarea de a ne motiva sa ne urnim din camera. Macar am vorbit la receptie de biletele de tren Shanghai – Beijing, ca sa nu mai ramanem pe dinafara si ne-am pus hainele la spalat, ocazie cu care mi-am reamintit de ce hainele albe nu trebuie spalate cu cele colorate. Dar la 12 lei tura de spalat, nu aveam de gand sa folosim mai multe asa ca le-am inghesuit pe toate odata. Lasa ca ies ele culorile data viitoare.
In fine, dupa ce ne-am intors de vreo trei ori in camera de la colt (stai ca nu am luat camera, stai ca nu are baterii, stai ca nu stiu cea) am purces la drum.
Un pod pietonal (o metoda des folosita in acest oras pentru traversarea strazilor) peste o strada oarecare din Chengdu.
Zgarie nori vazuti de pe acelasi pod. In dreapta jos se poate observa una din rampele de acces.
China random fact no. 1089: Am observat mai multe Bentley-uri de cand sunt aici decat am vazut in restul vietii in Romania. In schimb nu am vazut alte masini cu o valoare egala (deci fara Ferrari, Lamborghini, sa.) Majoritatea masinilor de pe strada (daca nu sunt de provenienta chinezeasca sau taxiuri VW Jetta, modelul chinezesc) sunt noi (2011-2012). Marcile favorite par a fi Audi (cu cea mai des intalnita, A6 L), BMW (mai ales seria 3 si 5) si VW (cu multitudinea de modele de Passat; sunt cel putin 3 diferite, si toate arata de ultima generatie). Mercedesuri mai rar.
Destinatia noastra initiala era Parcul Poporului, aflat nu departe de piata in care este gazduita statuia lui Mao (apare intr-un post mai vechi). Parcul este foarte frumos amenajat; singurul regret e ca am ajuns pe inserat si nu am putut face prea multe poze – oricum ne-am promis sa revenim pe lumina. Si aici intalneai la tot pasul grupuri de dansatori.
Aici erau dansatori de toate varstele si sexele. Bineinteles, pe langa acesta (cel mai mare dintre ele), se mai intalneau si altele, oriunde spatiul permitea o desfasurare de forte.
Dupa preumblarea prin parc ne-am indreptat catre statuia lui Mao aflata intr-o piata imensa. Aici am ajuns la fix pentru show-ul cu fantani arteziene (nu stiam de existenta lui asa ca am fost placut surprinsi), fantani acordate bineinteles pe undele muzicii. Culori, lumini si multa lume (si politie care patruleaza mereu in genul acesta de locuri, pentru a intimida potentialii hoti de buzunare).
Vedere catre o laterala a pietei.
La cererea publicului cititor, poza cu cur! Confirm cu aceasta ocazie ca chinezoaicele nu prea au asa ceva, in schimb recupereaza prin craci. Si alt mit care se poate considera doborat este acela cum ca nu au sani. Pardon si sa nu fie cu banat, dar au. Nu toate bineinteles (pentru ca in general fetele slabe scandura nu au tate nici la noi, iar aici toate sunt slabe) dar destule. Iar dragute sunt majoritatea (aveam impresia inainte de a veni aici ca chinezoaicele sunt naspa si ca decat japonezele si coreencele sunt bunute). Ah, si daca tot suntem pe subiecte corporale, alt mit doborat este acela cum ca chinezii sunt scunzi. Da, poate media de inaltime sa fie mai mica decat la noi, dar si aici te intersectezi cu oameni inalti (ba chiar si cu fete mai inalte decat mine) si sunt destui care il pot privi pe Adi in ochi, fara sa ridice capul.
Aceeasi piata, in alta directie (vis-a-vis de Mao).
Unele din melodii erau de muzica clasica de pe la noi, altele erau de muzica populara (sau ce naiba o fi, ca inca nu stiu) de pe la ei.
China random fact no. 1011: O gramada de oameni, incluzand pensionari se plimba pe strada cu muzica tasnind din ei (din boxele acelea micute la care se conecteaza un stick de memorie, ca doar suntem in secolul 21). Ar putea sa isi cumpere casti, dar atunci de unde sa stie lumea ce preferinte muzicale au ei?
Pentru restul serii am stat pe banca incercand sa facem poze domnisoarelor pentru domnii de acasa (dar fiind deja noapte a fost imposibil sa scoatem vreo poza neblurata) si apoi incercand sa gasim o mancatorie care sa arate decent. Dupa vreo 45 de minute de preumblari, cand anuntasem ca daca in zece minute nu gasim ceva ma dau pe Mc’D am gasit un restaurant cu meniu in engleza si poze. Tocmai ne felicitam reciproc salivand in fata meniului cand patronul a venit sa ne informeze intr-o engleza aproximativa (buna si aia!!!) ca majoritatea personalului a plecat acasa si nu prea mai au cu ce sa ne serveasca. Cu mare parere de rau a trebuit sa ne luam talpasita, in cautarea altui loc mai favorabil. Se pare ca aici majoritatea restaurantelor inchid dupa ora 9 seara, ramanand deschise decat cine stie pe unde cate unul.
Dovada ca ne-am alergat pe strazi pana ne-au sarit ochii, fara sa mai gasim ceva (nici macar Mc’D sau KFC), caci deja se facea spre 11 noaptea. Cand abandonasem orice speranta am gasit un local numit He’s care servea fructe de mare. Well, what the heck. Decat sa murim de foame mai bine mancam scoici.
La suma de 35 de lei (o suma imensa pentru China) am comandat un platou de scoici si de asemenea niste frigarui de pui de 2 lei bucata. Care frigarui s-au dovedit a fi mai mici decat intra odata in gura (efectiv o imbucatura, si aia de copil somalez).
Scoicile nu erau simple ci aveau desupra niste ceapa, usturoi cu darnicie si un pic de noodles. Ce pot sa zic, probabil cele mai bune fructe de mare pe care le-am gustat (si le voi gusta) vreodata. Macar atat, daca de saturat nu aveam cum sa ne saturam din ele.
La cineva am vazut niste aripioare de pui pe bat (dupa cum cred ca am mai zis, aici totul se serveste pe bat) asa ca ne-am luat si noi, ca tot eram inca flamanzi. Mai facand ca gaina, mai dand din maini ca din aripi, am reusit sa explicam ce vrem. La total a venit si nota, 60 de lei sau 100 Y. Din nou, nu mult pentru acasa, dar mult tinand cont ca suntem in China. Nu mai zic cat ne-am discutat cu chelnerita ca sa ne explice care parte de pe bon o reprezenta suma ce o aveam de platit. Faptul ca i-am scris „100 Y ?” nu a ajutat cu nimic elucidarea misterului, caci a inceput sa ne scrie pe foaie in chineza. Ca si cum daca nu inteleg ce vorbeste, o sa inteleg mai usor in scris. De abia cand am scos banii si am intrebat-o din semne daca e bine a incuviintat. Chinezii astia nu sunt deloc buni la mima (stiu asta pentru ca am jucat foarte mult, deci nu e de la mine) sau jocuri logice.
De aici am taiat-o spre hotel. Cam atat pentru azi.
