Pe curand, Beijing!

Ultima zi (deocamdata) in Beijijng. De cu seara am facut bagajul (desi am stat jumate de ora sa imi reorganizez rucsacul in mod cat mai eficient, a iesit la fel de plin ca si atunci cand am pus totul la bulan. Fuck!), urmand ca a doua zi sa ne trezim devreme, sa strangem ce mai e de strans si sa o stergem catre Marele Zid Chinezesc.

Aici aveam doua posibilitati: sa luam un tur organizat (dar scump, si unii te si pot tepui ducandu-te pe la tot felul de magazine de suvenire unde se tin de capul tau sa cumperi tot felul de chestii inutile) sau sa ne organizam noi. Cum suntem baieti cu talent si descurcareti (suntem, nu?), am mers pe varianta doi. Trebuia doar sa luam un autobuz care sa ne lase la Badaling (sectiunea cea mai turistica a marelui zid, dar chiar si asa greu de accesat). Am localizat pe harta statia de metrou unde trebuia sa coboram, am aflat locatia autogarii (inca de acasa, trebuie spus), am plecat la drum. Easy peasy. In entuziasmul nostru am sarit chiar si peste masa de dimineata. Ei bine cel putin Adi a sarit, pentru ca eu am oprit la ghereta care servea clatite pe strada si de asta data mi-am cumparat varianta fara coriandru. Succes!

In drum spre statia de autobuze am oprit inca o data sa luam o inghetata de porumb si una de mazare (da, ati citit bine), ca sa vedem si noi cum sunt. Cea de porumb chiar are gust de porumb, cea de mazare nu asa de mult. La autobuze era imposibil sa iti dai seama care trebuia luat si de unde (desi cel putin in teorie stiam numarul autobuzlui, 919). Am intrebat in stanga dreapta, am explicat, am fost indrumati catre o coada de vreo 30 de persoane, autobuzul era in statie, eram pregatiti de show. Si apoi ne-a zis cineva ca aceea nu este coada pentru Badaling si ca sa vedem mai intr-o parte. Ei bine, naspa. Coada cea noua avea cateva sute de metri si se misca cu viteza unui melc turbat.

Dupa numarul de persoane (si straini, dar majoritatea erau chinezi) care asteptau acolo, a fost clar ca aceea era coada cea buna. Dupa ce am stat un pic la coada si am vazut cat de incet se misca (si am facut niste calcule rapide considerand ca aveam trenul la 9 seara, ca se facuse aproape 11.30 pana gasisem coada cea buna, ca pe drum pana la zid faci cam o ora daca traficul e bun, samd) am decis sa abandonam marele zid hoardei de chinezi si sa il vizitam la intoarcerea in Beijing. Cand vom lua un tur...organizat. Macar am incercat.

La cateva statii de unde ne aflam se gasea templul Lama asa ca am mers acolo. La iesirea de la metrou ne-a captat atentia un parc si am hotarat din scurt sa intram acolo ca sa ne odihnim pe o banca la umbra. Trebuie spus ca dupa ultimele doua zile in care am mers cate douasprezece-treisprezece ore, eram inca franti si picioarele ne dureau ca pe babe. Asa  e cu scaunarii de profesie, nu rezista la tavaleala.

In parc, ca de obicei, ni s-a cerut o taxa de intrare. Cand am vrut sa vizitam un mic templu dinauntrul parcului ni s-a cerut alta taxa asa ca am stat afara. Sunt cam nesimtiti la partea asta. E un parc public, nu? Ce-ar fi la noi daca ar trebui sa platesti taxa ca sa intri in Cismigiu? Vrei sa vezi monumentul eroului necunoscut din Carol? O taxa in plus pe langa cea de la intrare. Ce fel de comunisti sunt astia, de vad numai ultimul model de Audi A8L pe strazi? Dar ma indepartez de la subiect.

Intrarea in parcul Di Tan

Parcul foarte bine intretinut, am gasit si pensionarii clasici care cantau la instrumente necunoscute intr-un mic pavilion, ceva mai incolo gradini perfect organizate cu mici podulete, pietre, flori, etc.

Pe aici ne-am tarat de pe o banca pe alta si tot taras am ajuns si la restaurantul din fata parcului, unde aveau cel mai gros meniu pe care l-am vazut in viata mea. Lejer 60 de pagini. Ce-i drept pe fiecare pagina nu erau mai mult de 10 feluri de mancare, pentru ca erau insotite si de poze si denumirea in engleza, lucru care inlesnea alegerea a ceva comestibil, dar orsicat erau sute.

Taiteii lui Adi cu castraveti si carne de pui, serviti reci

Noodlesii mei cu porc si un pic ce ceapa (plus ingredientu’ minune care arata ca salata si nu are nici un gust), picanti cat sa versi o lacrima. Si mai sunt si ieftini, la 3-4 lei. Una peste alta au devenit felul meu favorit de cand sunt aici.

Pachetele de primavara (cred cel putin ca asta erau, eu am aratat cu degetul la cineva in farfurie). Fata de cele pe care le-am gustat la noi erau foarte crunchy si umplute cu carne de creveti ceva. Yum!

Templul Lama se asemana cu Orasul Interzis in sensul ca sunt cladiri aflate in curti succesive (si din punctul meu de vedere foarte asemanatoare; nu zic ca sunt identice, dar deja dupa ce ai vazut una, pare ca le-ai vazut pe toate). Aici, spre deosebire de Orasul Interzis, caldirile cresteau in marime pe masura ce te indepartai de intrare, culminand cu ultima cladire care era cam cat un bloc de 8 etaje. Destul de inalta ca inauntru sa gazduiasca o statuie a lui Budha de 18 metri inaltime. Adica 6 etaje.

Templul vazut de afara (adica sala cea marem de care ziceam mai sus). Ca sa poti intra in el mai sunt de mers cateva sute de metri (ca si la orasul interzis se intra doar prin partea de sud).

Punctul de verificare a biletelor de intrare. Pana la intrarea in templul propriu zis mai sunt cateva sute de metri strabatuti printr-un parc linistit. Intrarea a fost chiar ieftina la pretul modic de 14 lei.

La fiecare templu (nu stiu cum altfel sa le zic; erau mai multe cladiri in cadrul complexului, si fiecare era un templu in sine, cu statui, locuri de rugaciune, etc.) oamenii se rugau aprinzand betigase speciale si facand matanii. De asemenea la statuile unde se rugau multi lasau ca ofrande betigase parfumate sau fructe, lumanarele (si chiar vazusem undeva o sticla de tarie. Pana si Buddha are nevoie de un intaritor).

Dupa ce am terminat si cu asta chiar nu am mai facut mare lucru pentru ca eram rupti. Cred ca am stat vreo 3 ore pe niste trepte uitandu-ne la oameni si din cand in cand schimband locul. In mod tipic, desi am avut toata ziua la dispozitie, am calculat gresit si am ajuns la gara cu 5 minute inainte de plecarea trenului (si asta dupa ce am marsaluit o statie de metrou pe jos in mai putin de zece minute). Stiu ca am zis ca gara centrala este uriasa, dar inca nu o vazusem pe cea de la care urma sa plecam (Beijing West). Din pacate fiind in ultra intarziere n-am stat sa facem poze. Ne-am inghiontit, am trecut in fata, probabil ne-am umplut frigiderul de carne pentru o luna si am reusit sa ajungem la timp. Asta in ciuda faptului ca intre afisajul de la intrare (unde se zicea ca trenul pleca de la peronul 3) si realitate era o diferenta de doua peroane (am constatat noi cand am ajuns la fata locului). Noroc ca ne-a indrumat o tanti catre peronul 5, unde intradevar se afla trenul nostru.

Acum cand scriu asta suntem in tren si am nimerit langa un functionar chinez de la ambasada din Nepal. In consecinta vorbeste engleza mai bine decat mine si intre un rand si altul vorbim despre China si Romania. Eu ii zic de la noi, el de la ei. Socializare nenicule! Wang se numeste dumnealui, un nume foarte comun in China (aduce la moaca cu Mister Chow/Senor Chang). De acum mai avem doar vreo 13 ore pana in Xi’an asa ca imi voi permite sa va mai obosesc cu cateva informatii.

In primul rand trebuie sa va spunem ca putem citi comentariile lasate de voi (si va multumim pentru toate urarile de bine), dar din pacate nu putem raspunde (asa cum nu putem nici posta). Dar le citim si zambim. De asemenea trebuie sa ii multumim inca o data lui Albert, legatura noastra de acasa care ne ajuta sa postam aceste materiale zi de zi. Multumim!

Apoi, cum pana acum nu am avut indeajuns spatiu de emisie (a se citi chef si rabdare) nu am apucat sa va dezvaluim multe din observatiile si parerile noastre legate de Beijing, China si chinezi. Asa ca o vom lua metodic:

Lucruri pe care nu le-am vazut:

• Femei fumand (pe strada sau in restaurant). Ce-i drept n-am intrat in baruri, poate acolo sa fi fost vreuna.

• Medicamente. Singurele farmacii pe care le-am vazut (si nu am ochit decat vreo doua sau trei in patru zile de preumblari) nu au decat medicamente de ale lor (si in singura farmacie in care am intrat aveau gati de rata si alte remedii de genul asta alaturi de medicamentele la cutie). Deci medicamentele de acasa sunt un must-have.

• Politete la trecerea de pietoni (Adi dixit). Masinile care merg inainte opresc la rosu ca si la noi, dar cei ce fac stanga sau dreapta ignora pietonii (eventual claxoneaza sau incetinesc, dar nu trebuie sa te bazezi pe asta). De asemenea, la trecerile de pietoni nesemnalizate trebuie sa traversezi la noroc, ca la Frogger, pentru ca nimeni nu acorda prioritate  (in sfarsit talentul meu de a traversa „pe naspa” poate fi pus in valoare!)

• N-am vazut oameni band alcool (decat seara pe la terase si atunci doar bere). N-am vazut mai ales betivii aia clasici de pe la noi.

• De asemenea n-am vazut pe nicaieri bauturi alcoolice cu care suntem noi familiarizati de acasa sau tigari (no Jack Daniels, Jonnie Walker sau Kent, samd). Sau sucuri (decat Mirinda – dar transparenta, Coca Cola si Sprite). Sau meniuri normale la KFC si Mc’D (aveau supa de ceva la KFC!). Oricum, spre onoarea nostra trebuie sa spun ca nu ne-am spurcat cu fast food de genul asta, ci doar am intrat sa vedem ce au.

• Gianni care sa iti ceara bani pentru ca ti-au indicat un loc de parcare.

• Pitipoance sau cocalari. Fetele poarta rochite si sandale (sau variatii pe tema asta), barbatii tricouri si blugi sau pantaloni de stofa cu camasa si pantofi.

• Florarii.

• Muncitori care sa stea ca la noi frecand menta. Toti pe care i-am vazut munceau de zor, si pareau sa o faca cu dedicare (nu la oha).

• Cazinouri si mai ales mizeriile alea infecte de locante cu pacanele.

• Grasi. Nu zic ca nu sunt de loc, dar cei pe care i-am vazut in aceasta perioada pot fi numarati pe degetele de la mana.

Lucruri pe care le-am vazut:

• Foarte multi oameni mergand cu umbrele de soare.

• Oameni band apa clocotita.

• Adunari de batrani in parc care danseaza, canta, si practica arte martiale.

• Batrani zambitori si bine dispusi, socializand si facand sport.

• Scutere care nu fac galagie (ca la noi). Faptul ca nu partaie ca bunica dupa o farfurie de fasole ajuta un pic in a remedia ura pe care o simt pentru posesori.

• Motociclete transformate in masinute, facute de mana. Au acoperis, geamuri, usi, pereti, 2 locuri in spate. Practic e cel mai apropiat vehicul de o masina pe care unii dintre ei si-l pot permite.

Transportul cu autobuzul:

• In multe statii de autobuz (mai ales ziua, in statiile aglomerate) exista persoane care dirijeaza pasagerii, ii aliniaza si ii pun sa stea frumos. Sincer, mi se par utili si ar fi necesari pentru nesimtitii de pe la noi.

• Statiile de autobuz unde opresc mai multe vehicule (adica cam toate) au desenate pe sol numerele autobuzelor. Fiecare opreste in dreptul numarului respectiv si accesul se face doar pe usa din fata (daca nu exista controlor, atunci se poate face si pe cea din mijloc). Daca intri prin fata (in special noaptea) e o cutie langa sofer in care versi 1 RMB (adica 60 de bani) si iti rupi singur un bilet. Soferul e atent sa vada ca toti au bagat banu sa au dat cu bifa la automat.

• Unele autobuze au trepte in spate pe care se sta ca in fata la TNB pe trepte.

• De asemenea unele autobuze n-au decat doua usi (prin fata pe unde se intra si mijloc pe unde se iese).

Transportul cu metroul:

• Daca nu te poti descurca la metroul din Beijing, exista decat cateva explicatii:

             - Esti arierat sau ai sindromul Down
             - Nu esti in stare sa citesti nici macar cat Becali
             - Singura harta pe care o poti intelege cat de cat este cea a orasului Faurei
             - Nu stii sa numeri pe degete nici macar pana la cinci
             - Toate cele de mai sus

• Ca sa intelegeti un pic de ce am zis asta, trebuie sa va zic cate ceva despre cum este organizat metroul in Beijing. La fiecare statie se gasesc harti cu denumirile in chineza si engleza. De asemenea la fiecare statie de pe cele 14 linii de metrou exista harti cu statiile care au fost si cele ce urmeaza, incepand de la cea in care te afli. O sa ziceti: „Pana aici nimic iesit din comun. Bine, poate faptul ca au 14 linii, dar in rest e la fel ca la noi.”

• Au harta cu iesirile din statie (in regula, stiu ca de cateva luni au aparut si la noi) si denumirile strazilor din preajma (ceea ce ne-a salvat de multe ori), ca sa stii pe unde esti si unde poti iesi. Au indicatoare catre fiecare din iesiri.

• Indicatoare catre fiecare conexiune cu alta linie de metrou.

• In vagoane exista pe langa afisajul de sus de la capatul fiecarui vagon (in chineza si engleza) si anunturi in chineza si engleza.

• Tot nu sunteti convinsi? Deasupra fiecarei usi exista un panou pe care se afiseaza mai multe informatii: directia de mers a trenului, statiile parcurse si cele ce urmeaza, partea pe care se vor deschide usile, statiile unde exista legaturi cu alte linii.

Alte cateva informatii la nimereala:

• Daca ai bagaje trebuie sa le treci prin raze X la intrarea in fiecare statie; exista agenti de paza care te intorc din drum daca nu ai scanat bagajul

• Pe peron sunt desenate locuri unde trebuie sa astepte pasagerii; metroul se opreste in asa fel incat usile sa fie in dreptul acestor marcaje. Daca ar si astepta sa iasa toti pasagerii inainte sa se buluceasca ca nemtii la Oituz chiar nu ar fi nimic ce as putea sa le reprosez.

• In unele statii (in special din cele mai noi) exista panouri cu usi care delimiteaza peronul de sine, astfel incat sa nu fie posibil sa cazi pe linii. Metroul se opreste la fix in dreptul lor, intai se deschid usile exterioare, apoi cele ale vagonului si tadaaa, nu ai cum sa cazi sau sa te sinucizi. Cred ca asta e un lucru rau daca ai tendinte sinucigase.

• Si la metrou exista la unele statii cate o tanti care ghideaza pasagerii incat sa stea frumos la coada si sa nu se buluceasca. Daca sunt de astea ai chiar sanse sa iesi nevatamat din vagon.