joi, 9 august 2012

Pestera muierii chinezesti


 Azi se anunta o zi lejera. In plan nu aveam prea multe, decat sa vizitam o pestera locala care este foarte populara (aparent exista inscrisuri inauntru de pe la 700 AD, in timpul dinastiei Tang; inca de pe atunci era vizitata, desi pun pariu ca atunci nu le cereau bani de intrare).  M-am informat la receptie cum se poate ajunge, si anume sa luam autobuzul 3 de langa hostel, care ne va lasa fix langa pestera. Buuun.

Inainte de a pleca am zis sa mancam ceva, sa nu fim cu burta goala. Tot o dughenuta de asta de coltul strazii, decat ca aceasta era mai mare decat in general.


       
Noodlesii lui Adi, pastai prajite (insa nu la fel de bune ca cele din Xi’an care au fost absolut divine), porcul meu cu ardei si niste orez cu legume (un pic sub mediocru). In total 33 de lei sau cam asa ceva.

De aici am prins autobuzul spre pestera, care a mers ceva, plimbandu-ne prin periferia Guilinului pana am iesit in camp (sau in munte, caci spre unul din acei munti ne indreptam). In dulcele stil clasic, am coborat cu o statie mai inainte decat trebuia (harta bat-o vina), in „the middle of fucking nowhere”. Am intrebat niste gigei cam pe unde sa o luam si ne-au facut indreptat catre pestera. Dupa o curba, doua, aparea parcarea de la baza parcului (e un parc la intrarea si iesirea din pestera).


Cam pe aici ne-a lasat autobuzul.


In drum spre intrarea pesterii.
   
La intare, preturile cu care ne-am obisnuit deja. 90Y de fes. Adica la vreo 55 de lei. La Pestera Ursilor era vreo 10-15 lei intrarea (si cel putin la fel de frumos), dar acolo e Romania, nu China, deci ma scuzati. Din nou ma intreb, cine ne-o fi amagit cum ca China e o tara ieftina?


Prin ce se deosebeste aceasta pestera de altele pe care le-am vazut (nu prea multe ce-i drept) sunt jocurile de lumini. Toata pestera este iluminata in culori vii, si partea cea mai interesanta e ca, in mod aleator unele din ele se sting, altele se aprind. Astfel, daca zabovesti intr-o camera mai mult timp, o poti observa schimbandu-se de cateva ori, in functie de cum bate lumina, samd.



Sala cea mai mare, numita the Crystal Palace. Daca n-ar fi fost grupurile de chinezi ar fi fost chiar bine. Ce e de oracait in gura mare pe o suta de voci intr-o pestera? Nu e mai frumos sa te uiti si sa te bucuri in tacere? Adi simtea ca cedeaza nervos (oare pentru a cata oara de cand suntem aici?) si eu asisderea. Bafta mea ca aveam castile la mine si am fost salvat de catre Amon Amarth de gloata de chinezi macanitori.


Caschezi si castigi.


Adi, fara casti deci trist.

De aici nu mai era mult (si oricum, fara incaperi la fel de spectaculoase) si ne indreptam catre iesire.


Asteptand autobuzul. Pe strada toate fetele si doamnele au umbreluta impotriva soarelui.

China random fact no. 1221: Foarte multi barbati de toate varstale au unghia mare si cea mica de la mana foarte, foarte lungi. Probabil numai bune pentru scarpinat. Absolut dezgustator.

La intoarcere am prins acelasi autobuz 3. Inauntru am fost acostati de doua domnisoare (sau mai bine spus de catre una, caci cealalta nu stia boaba de engleza) care doreau sa vorbeasca cu un strain. Primul pe care il intalneau. Engleza ei era de balta, dar am reusit sa schimbam cateva cuvinte. Intr-un acces de inspiratie, Adi si-a amintit ca are in portofel niste bancnote de 1 leu, asa ca i-a dat una din ele fetei. De mult nu am vazut pe cineva care sa fie atat de entuziasmat (si pentru atat de putin). Cand i-a dat una si sorei mai mici, cea mare mai avea un pic si ii dadeau lacrimile.


La putin timp dupa ce Adi le daduse bancnotele. Ne-a rugat daca poate sa ne faca o poza.
   
Dupa ce am coborat din autobuz, am intrat intr-un magazin de telefoane ca sa-si ia Adi un stick de memorie. Cat a negociat el tranzactia, am avut timp sa ma benoclez la toate marcile de telefoane no-name de productie chinezeasca, pe care mi le-am si notat: Noka (oare pe cine copaiu?), Royalstar, Nemo, Tso, Nckla (hmm), Chgnahong, Newsmy, iPboue (nici macar nu semana ca design cu fratele mai mare), Qigi, Bkk, Lenovo (doar una din cele doua  de care am auzit), Ncbc, Tezida, Comoo, Telsda, Sict, Vivo, Amoi (parca am auzit de astia dar nu sunt sigur), Hedy, ZTE (astia au o cladire in Bucuresti, in Piata Presei Libere, fiind cealalta firma de care am auzit), Coolpad, Gionee, iPhauc (lol?), iPheno (getting better), Bbe, Daxian, Svmsmng (Samsung anyone?), Sumsanc, Sunsamg, Anycoll, Cppc, iLove, Real, Labor, Samsang, Htg (Htc something), Nct, Nokla, Samsnuc, iPhoho (hohohohahha), Sunup, Sansumg, Sanaomg (omg!), Veva, Hyfen, Igstar, Jugate, Coca (lar), Doeasy, Wird, Getek, Soja, WP.


Inapoi la hostel am bagat un pui de somn, ca sa facem loc pentru masa de seara, catre care am purces cu avant dupa ce se intunecase afara (aici se face intuneric pe la 7 jumate, pentru ca nu exista ora de vara in China).


Strada cu multe mancatorii pe care ne-a aratat-o aseara Kate, catre care ne-am indreptat.


Prima parte a cinei mele, inainte de a fi scufundate si prajite in ulei incins. Scoicile se faceau separat, pe un gratarel cu carbuni. In rest mai avem niste frigarui de ceva, mici tentacule de caracatita, o ditai aripa de rata sau gasca si niste ceapa verde, ca face bine la sanatate (de parca ar conta la cate porcarii bagam in noi). Si cu o bere, total 23 de lei sau 38 Y.


Platouasul lui Adi a fost mai ieftin, la doar 30 Y. Probabil pentru ca el si-a luat apa de la colt.


Pe malul raului sunt multe restaurante care servesc animalute vii, pe care ti le alegi direct. Pe langa felurile de pesti (inclusiv unul care are un cioc ca o lopata; pentru numele lui Dumnezeu, ce fel de vietuitoare marina mai e si asta? Si nu, nu era ornitorinc. Era peste!), crabi, crabisori, broaste testoase, raci, racisori, scoici, melci, creveti si alte alea mai aveau si rate, gaini, fazani si ceva ce nu stiu ce era dar arata pufos si merita luat acasa, si nu facut mancare.


Hostelul nostru se afla sub firma luminoasa din capat.


Sir Burtalot intr-una din rarale poze in care schiteaza un zambet.

Start typing and press Enter to search